Fac spume la gură reprezentanţii partidelor politice, ca să ieşim la vot. Ne roagă, chiar ne imploră, umblă cu lugu-lugu, ne fac promisiuni. Bine măcar că nu ne mai ameninţă. Bine că au renunţat să ne scoată cu arcanul în ziua alegerilor, pentru că acum câţiva ani intenţionau să fete o lege cu care să ne amendeze, dacă îi mai tratăm cu sictir.
Vin în faţa noastră cu cifre clare, cu argumente care se doresc imbatabile. Ne arată că doar 40 la sută din populaţie votează. Şi nu-i normal ca această minoritate să decidă pentru întregul popor.
Mai cu seamă că cine sunt aceşti 40 la sută? Tocmai electoratul pesedist şi cel maghiar, singurele care ştiu ce e disciplina şi mobilizarea. Restul de 60 la sută sunt plictisiţii. Dezamăgiţii.
N-au niciun motiv să ne sfădească. Ei ne-au adus în halul ăsta de indiferenţă. E ca şi cum o soţie neîngrijită şi nesimţită s-ar plânge că bărbatul nu se mai ocupă de ea în sensul ăla. E ca şi cum un soţ nespălat şi beţiv s-ar plânge că soţia îl tratează la modul frigid.
Îşi răcesc gura de pomană. Cuvintele rostite de ei s-au demonetizat. Nu mai fac două parale. Speranţă, Corectitudine, Adevăr. „Parole, parole”, cum cântă Dalida în şlagărul acela de răspândire mondială, răspunzând promisiunilor fierbinţi rostite de Alain Delon.
I-am încercat pe toţi. Ca să ne deruteze, unele partide şi-au schimbat numele, chiar de mai multe ori. La un moment dat au propus pe listele lor cântăreţi, actori şi sportivi. Ne-am lămurit repede şi cu ăştia. Apoi, pentru a le creşte aderenţa în rândul noii generaţii, au scos la interval tineri. Mult mai proşti, mai superficiali şi mai răi ca seniorii. La autopsia Dacianei Sârbu-Ponta sau Ebei, nu s-ar găsi niciun neuron întreg.
Au minţit, au furat, şi-au pus familia şi amantele în funcţiile cheie ale statului... Iar acum te întreabă, cu candoare în glas, ce-i cu tine de nu vrei să mai mergi la vot.
Aş mai veni cu o observaţie, prea subtilă ca s-o vadă nişte capsomani politici. A nu vota e, în fond, un mod democratic de a te manifesta. Lipsa de opţiuni e şi ea o opţiune ca oricare alta.
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.