În linii mari, istoria legată de marele „prieten” de la Răsărit ne-o cunoaştem. Aprigul nostru domnitor Ştefan cel Mare a lăsat cu limbă de moarte să nu fie închinată ţara ruşilor, după moartea sa. „Decât prieten cu rusul, mai bine slugă la turci”, s-a exprimat el, ca un mare voievod al cuvintelor.
Poziţia mareşalului Ion Antonescu este şi ea ştiută. Pericolul bolşevic, venit de peste Prut, era considerat drept principala ameninţare la adresa securităţii ţării. S-a văzut după război câtă dreptate a avut.
Pe Gheorghe Gheorgiu-Dej se pare că tot ruşii l-au suprimat, într-un mod ingenios, introducându-i o ciozvârtă de metal radioactiv în cameră. Urmaşul lui Dej, Nicolae Ceauşescu, nu are nici el amintiri prea frumoase legate de ruşi.
Despre Putin cel de azi vorbeşte elocvent politica sa internă şi modul în care îşi tratează adversarii. Democraţa e o noţiune care nu există în viziune sa despre modul de funcţionare a Rusiei.
Suprimarea lui Alexander Litvinenko - fost ofiţer KGB şi FSB, dar devenit ulterior agent britanic de informaţii - spune destule. Omul s-a trezit cu poloniu turnat pe neve în ceai şi a ajuns cum îl puteţi vedea în fotografiile de pe net, de dinaintea morţii. Îţi faci cruce, şi dacă eşti creştin, şi dacă eşti musulman.
Alt contestatar, Mişu Hodorkovski, s-a ales doar cu zece ani de puşcărie, pentru că a îndrăznit să-l înfrunte pe Putin. Unii, cu mai puţină notorietate ca el, şi-au plătit cu viaţa cutezanţa.
Ce vreau să spun cu această lungă introducere? Că ruşii nu trebuie niciodată subestimaţi în materie de crime. Liderii lor nu trebuie priviţi ca nişte parteneri de dialog, ci ca nişte oameni bolnavi din punctul de vedere mintal, pe care nu poţi pune bază. Cazurile acestora ţin exclusiv de resortul psihiatrilor.
Iar în acest context, poziţia lui Băsescu de a semnaliza pericolul nu trebuie ironizată. Oricât de discutabil ar fi Băsescu, în materie de Putin se arată atâta de competent, că parcă nici n-ar gândi cu mintea lui.
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.