România pare deseori o navă cu nişte şefi de echipaj lipsiţi de busolă. Unul e în discuţii îndelungate cu butelcuţa, altul stă cu gândul lipit de fetele frumoase, pe un al treilea pur şi simplu nu-l duce capul în direcţia bună.
Mi s-a reconfirmat acest lucru zilele trecute, cu prilejul marii arestări a lui Relu Fenechiu. Cu acest prilej, şeful de echipaj Victor Ponta şi-a manifestat regretul, spunând că proaspăt condamnatul a fost un ministru foarte bun.
Am citit de câteva ori declaraţia premierului, literă cu literă, să mă încredinţez că văd bine. Rămâi stană de piatră, la auzul unor asemenea cuvinte, lipsite în primul rând de inteligenţă, dar şi de respect pentru marea masă, cinstită şi săracă, a poporului.
Şeful executivului să spună despre un infractor că a fost un ministru foarte bun! Şi nu despre orice fel de infractor, ci despre unul care a lucrat constant în paguba statului. Ba mai mult, despre unul care a atras în politică şi pe alţi infractori condamnaţi, cum sunt Tudor Chiuariu sau fostul prefect al Iaşului, Radu Prisecariu.
Poate după grila de valori a unuia care a plagiat o teză de doctorat, unde l-a avut conducător ştiinţific pe puşcăriaşul Adrian Năstase, să fie Fenechiu ministru foarte bun. Pentru că, după grila noastră de valori, unul care trage ţepe tocmai statului pe care e plătit să-l servească, n-are cum să fie un ministru foarte bun. Un astfel de personaj nu are ce căuta în nici o funcţie publică. Fiindcă alături de competenţa profesională, cinstea unui membru al guvernului este - ar trebui să fie – obligatorie. Şi-apoi, ce mare competenţă profesională a dovedit Fenechiu ca ministru? Merg trenurile mai iute sau drumurile arată altfel?
Lumea politică e lovită de noi valuri de arestări. Le vedeţi şi dumneavoastră, nu mai insist asupra lor. Mă întreb doar: sunt oare şi oameni cinstiţi în politică? Dacă da, să-i punem într-o rezervaţie ca pe zimbri. Să-i ocrotim, să-i hrănim şi să-i îndemnăm să se înmulţească. Sub o strictă supraveghere.
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.