Când eram student, aveam şi câţiva colegi din Basarabia. Nu se prea omorau cu învăţătura. Distracţiile îi atrăgeau în mult mai mare măsură.
Din grupul lor, se distingea o fată frumoasă. Care făcea sex pe parale. Avea bursă de la statul nostru, dar nu se sătura cu ea. Cine îi erau clienţii? Oameni politici, oameni de afaceri, angajaţi ai marilor companii internaţionale... Inşi a căror virilitate este legată cu o sfoară de potenţa portofelului. Se umple portofelul, se scoală şi jucăria.
Cum am aflat ocupaţia colegei mele? Mă aflam într-o cafenea, la masă cu un tip care face parte din consiliul municipal. La un moment dat, s-a uitat lunguieţ în local şi mi-a spus:
- O vezi pe tipa blondă de la masa din colţ? Costă 200 de lei. Cam mult, dar e profesionistă. Şi nici nu stă cu ochii pe ceas. Adică poţi beneficia de ea şi mai mult de o oră, preţ de mai multe numere, dacă te ţine jucăria. Sunt băieţi care o închiriază cu noaptea, la chefuri.
Era faină colega mea. Cam proastă şi de suprafaţă în tot ceea ce întreprindea, dar profunzimile nu se mai poartă azi, fiindcă sunt de modă veche. Ea prefera să mişte de câteva ori din fundu-i bombat artistic şi din buzele-i umede şi să se umple de bani.
Nu trebuie să ne revolte treaba asta, că doar nu suntem încuiaţi ca majoritatea popilor ortodocşi. Tentaţiile sunt mari, mai ales pentru fetele care au venit la noi trecând Prutul în pielea goală, să nu-şi ude hainele.
Mai aveam şi alte colege care-şi vindeau curul, dar ele o făceau virtual. Nu păşiseră direct pe calea sexului, ci optaseră pentru videochat. Numai că acolo nu-i aşa simplu: se cere să ştii bine o limbă străină în care trebuie să legi conversaţii cu diverşi domni obsedaţi, mai e necesară şi puţină cultură generală... Transpiraţie de alt fel.
De unde era colega mea? Din Pişinău. Acesta e numele corect al oraşului. Deşi noi, moldovenii, avem tendinţa să spunem „chicioare”, în loc de „picioare”, şi „chietroi”, în loc de „pietroi”.
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.