În general, spoturile publicitare televizate par realizate de nişte enormi tolomaci. Cele mai multe sună fals ori păcătuiesc prin natura lor prea explicită. Celui care priveşte i se oferă mură în gură, de parcă ar fi la fel de retardat mintal ca realizatorii.
Aşa sunt reclamele la tampoanele muiereşti. Chiar trebuie să-mi arate tot ghidul lor de utilizare? Nu mai vorbesc de reclama aia scabroasă la aparatul care le răzuieşte tălpile fetelor, făcându-le să pară nişte bunăciuni cu călcâie roz bombon, când de fapt ele au călcâiele mai magmatice ca Pietrele Doamnei. Era oare necesar să-mi ilustreze cum se duce toată pielea aia moartă de pe talpă? Oribil, pe cuvânt, oribil.
O reclamă la un aparat de epilare mai lipseşte, zău. Să apară o păroasă de excepţie şi să ne arate cum i se cărăbănesc floacele de pe picioare, de la subraţ şi de mai ştiţi dumneavoastră de unde. Ah, da, ar mai trebui şi o reclamă la supozitoare. Să exemplifice unde şi cum se bagă, fiindcă pe noi nu ne duce capul. Iaca aşa devine omul misogin.
Există şi reclame inteligente, totuşi. Una mi se pare delicioasă. Aia cu flăcăul care intră pe un chat sado-maso, unde o individă mascată şi cu bici se manifestă ca ultima perversă. Perversa îi explică perversului că îi va da bătăiţă cu biciul la funduleţ, fiindcă nu a fost cuminţel, dar el exclamă cam aşa:
- Tanti Maricica, matale eşti? V-am recunoscut după pata de igrasie de pe tavan.
Spotul face publicitate materialelor de construcţii. La urmă, tanti Maricica îl întreabă pe flăcăul rămas cu erecţia urlând la lună:
-Auzi, da’ maică-ta ştie ce faci tu?
Întrebarea asta e pusă cu un accent moldovenesc ostentativ, care pe mine mă deranjează. Ea sugerează că noi, moldovenii, suntem cel mai mare rezervor naţional de curve şi de perverşi sexual. Atâta de bine stăm, că dăm curve şi perverşi nu doar pe plan naţional, ci şi la export.
Mă deranjează teribil, pe cuvânt. Mă deranjează cu atâta mai mult cu cât este adevărat.
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
(18 sep 2013, 16:27:13