Atrăgător e în Praga nu numai că poţi da câte o tură memorabilă prin oraşul vechi, instalându-te în canapelele romanticelor trăsuri, conduse de vizitii stilaţi şi trase de cai poate şi mai stilaţi. Sunt caii de care vorbeam săptămâna trecută, cai cu alură impresionantă, cai care poartă câte o traistă legată de crupe, astfel încât neplăcutele baligi să nu intre în contact cu caldarâmul şi să altereze plăcerea turiştilor de a se plimba la pas prin „Oraşul de aur”, cum i se mai spune Pragăi.
La fel de romantice, de un romantism însă mult mai învecinat cu spiritul automatizat al noii noastre ere, sunt plimbările în automobilele vechi. Automobile de epocă, bine conservate. Sunt Ford-uri, Citroen-uri şi Opel-uri solide, de dinainte de 1950, care te plimbă în pas de defilare, cântând marşuri hotărâte din motor. Sunt Moskvici-uri şi Pobeda, fabricate de marele diriginte puturos de la răsărit, după idei despre care s-a spus nu fără temei că n-au fost chiar întotdeauna originale.
Dar sus, deasupra tuturor mărcilor de maşini, se află mămica locală, biruitoarea Škoda. Cu forme de un calm rotund, cu un motor care ştie să se înhame mormăind la drum, cu o caroserie împrăştiind scânteieri de mobilă veche de nuc şi mahon, decapotabilă pentru ca măria sa turistul să se bucure de vâjâiturile vajnice ale unicului, ale incomparabilului aer de Praga. Un aer plin de aerosolii pe care-i afli în mama tuturor berilor de pe faţa planetei noastre, berea Pilsner Urquell.
Mă gândesc cât de potrivite ar fi astfel de raite turistice prin oraşele noastre, chiar şi prin oraşele moldoveneşti. Raite în trăsuri trase de huţulii pe care-i preţuia împărăteasa Maria Teresa, dar raite şi în maşinuţele noastre vechi, de pe timpurile comuniste sau chiar de dinainte.
Că aceste maşini există şi funcţionează o dovedeşte prezenţa lor la manifestaţiile automobilelor vechi. Una dintre mărci ar fi Dacia 1100, cutiuţa aceea fabricată în deceniul şase, care copia Renault 10. Ce maşină era Dacia 1100!
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.