Narcis SIRETEANU

Din ce în ce mai nebună este lumea asta, pe cuvântul meu. O prietenă de-a mea confiscă şosetele bărbaţilor cu care îşi mai umple timpul: le spală, apoi le poartă, din fericire doar prin casă.

Un tip, care între timp a dat colţul, colecţiona chiloţii femeilor trecute prin patul lui. Ăsta nu-i purta, că nu-i veneau, dar îi ţinea la loc de cinste, ca pe nişte cărţi rare în bibliotecă. Fel de fel de cazuri patologice, frate. De ce să colecţionezi tablouri şi sculpturi, când mult mai omeneşte este să îţi dedici pasiunea chiloţilor şi şosetelor?

Colecţionarii, în general, sunt nişte ciudaţi. De pildă, într-una din zilele mai curânde ale vieţii mele am avut prilejul de a-l cunoaşte pe un ins care aduna măşti ale liderilor comunişti, cu Fidel Castro şi Nicolae Ceauşescu incluşi. I-am privit cu interes colecţia şi mi-a luat foc sucul gastric, fiindcă măştile păreau atâta de vii, încât nu m-ar fi mirat să încingă pe loc un congres internaţional, ca-n vremurile lor de aur.

Acuma, că iar vin alegerile, se vor da în spectacol colecţionarii de mandate de senatori şi deputaţi. Oamenii de care vorbim au o singură preocupare transformată în obsesie: să nu care cumva să le expire lipiciul care-i fixează pe viaţă de fotoliile din Parlamentul României şi, mai nou, de Parlamentul European. Îi priveşti şi te apucă fluieratul nu de admiraţie, ci mai mult a pagubă: alde Verestoy, Berceanu, Crin Antonescu, Hrebenciuc ori Severin au dulapul plin cu mandate în staţiunile parlamentaro-climaterică românească sau parlamentaro-climaterică europeană. Şi tot nu s-au săturat. Ar candida şi Năstase, dar din păcate nu mai poate. Dar îl suplineşte tânărul colecţionar Ponta.

Să ai un sertar plin cu mandate parlamentare. Normal că te întrebi ce motivaţie mai poate găsi cineva, după atâta sacrificiu spre „binele comunitar”, şi poate că te-ai aştepta să se dea puţin la o parte, c-or mai fi şi alţi amatori de lux şi de relaxare.

Şi-ncă ce lux! Şi-ncă ce relaxare!