Nici bine nu-l penetrase pe Adrian Năstase glonţul sinuciderii sale de formă, că Ion Iliescu a simţit iar mâncărimile ştiute în cur, care l-au făcut a „n”-a oară să deschidă gura, pentru a fi străbătut de jos în sus, de un curent binefăcător de aer. Omul care a jurat, ca preşedinte, cu mâna pe Constituţia unde scrie că toţi sunt egali în faţa legii, a spus cu hotărâre nestrămutată de bolşevic că el, în locul lui Băsescu, l-ar graţia de pârnaie pe Năstase. Năstase, vânătorul care s-a desemnat pe sine ca ultimul său vânat, trebuie neînfundat la puşcăria, fiindcă puşcăria este pentru prostimea care a furat două găini, nu pentru noi, elita bolşevică şi neobolşevică.
Mesajul e mai subtil decât pare. La început, în România au înfundat puşcăria nişte funcţionari amărâţi (vorba vine) de prin ministere. Au urmat, la distanţă de ani buni, nişte parlamentari, ca urâtul ăla de Bivolaru. Apoi, un fost primar ca Sechelariu şi câţiva primari, vezi-l pe olteanul Solomon. După aia, un fost ministru, păcăliciul de Mureşan.
Iar zilele trecute, un fost prim-ministru, dar nu oricare. Cel mai antipatic, mai cu prăjina înfiptă în cur, mai arogant, mai intangibil dintre toţi. Adrian Năstase, naşul care a condus-o pe crăcănata Nadia Comăneci la demnitatea de soţie şi pe Victor Ponta la demnitatea de doctor, obţinută nemeritat, prin intermedierea unui plagiat mare cât boaşele lui Lenin.
Mesajul lui Iliescu e clar şi la intimidare. „Băi Băsescule, ai grijă mare, că după un prim-ministru nu poate urma la înfundat puşcăria decât un preşedinte de ţară. Iar ăla o să fii tu, cine altul, potlogarule.”
Cred că Iliescu îşi agită de pomană proteza care-i ţine loc de dinţi. Băsescu nu-şi va graţia duşmanul, şi nu pentru că ar fi un ins copleşit de litera Constituţiei, nu. Ci pentru că îi place să se răzbune. Grozav îi mai place gustul sângelui.
Vampirul Băsescu e un om mort fără porţia zilnică de sânge, băută dintr-o stacană. Sângele e sucul de roşii pe care şi-l toarnă în votcă pentru a obţine cocteilul său favorit: „Bloody Traian”.
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.