Vestea că Institutul Cultural Român, condus de zeul Patapievici, va fi scos de sub control prezidenţial şi plasat sub autoritate parlamentară, a fost primită mai rău ca o ameninţare cu moartea. Imediat, o listă a apărut dintr-o mânecă a nu ştiu cui, pe ea iscălindu-se o mulţime de oameni de cultură mai mari, mai mici sau deloc.
„Jos labele de pe cultura română!”, comenta pe listă unul dintre semnatari, vrând a zice băi boilor, ce vă interesează pe voi câţi bani a frecat astrul Patapievici şi mai ales pe ce. Ziceţi mersi, anonimii dracului, că sunteţi contemporan cu el şi că-i puteţi cere un autograf, din când în când, pe cărţile publicate de amicul Liiceanu la editura Humanitas.
Acest Patapievici, pentru cine nu ştie, a fost fabricat de liniile de producţie ale serviciilor secrete de după 1990. S-a inventat un căpitan Soare, cică agent sub acoperire, care l-a contactat pe Patapievici, propunându-i ba una, ba alta. Dar Patapievici s-a ţinut vertical şi a pârât totul la ziare. Iar acestea – pline de mânie şi indignare – au pus botul şi au dezvăluit ce era de dezvăluit. Adică o poveste pentru copii. Aşa a ajuns acest purtător de papion mare sculă de cultură. Niciodată nu s-a dovedit că acel căpitan Soare a existat cu adevărat.
Când eşti cinstit în fruntea unei instituţii, nu trebuie să-ţi pese că eşti sub o autoritate sau alta. Dar Patapieviciul ştie el ce ştie. Cunoscut ca un intelectual al lui Băsescu – a se citi „linge-buci” – el se simte ameninţat cu controlul. Şi nu-i convine. În timp ce artiştii erau beliţi de Băsescu de încă un rând de impozite pe drepturile de autor, el stătea bine mersi şi aplica zvastici roz pe cururi de măgari.
Omul s-a prostituat şi vrea să-şi primească toată viaţa mălaiul pentru slobozul prezidenţial înghiţit. Dar Patapievici, om totuşi necopt la minte, ar trebui să ştie că şi curvele îmbătrânesc. În primul rând ele. Mă tem că altele mult mai tinere şi cu pielea mai fermă ca el stau frumuşel, aşteptându-şi rândul.
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.