Într-un conflict deschis nu e indicat nici să-ţi supraestimezi adversarul, dar nici să-l subestimezi. Dacă prima tendinţă e manifestată în principal de oamenii inteligenţi, cea de a doua e caracteristică prostănacilor de cale lungă.
Se pare că în această largă categorie s-a înscris şi preşedintele, când l-a uns cu alifie de prim-ministru pe Mihai-Răzvan Nătăfleaţă, sperând să-şi salveze pielea tăbăcită în păcate grele.
Mihăiţă-Răzvănel părea să le aibă pe toate: nişte vrăjeală în discurs, o pereche de ochelari cu exact câte dioptrii trebuie, o trusă cu pile internaţionale în cercuri concentrice de influenţă mondială... Perfect pentru ca preşedintele s-o dea cotită şi să se gândească senin la o pensie scutită de belele, visând la ziua când M-R U va lua în mână sceptrul de şef al statului şi se va scărpina cu el acolo unde simte nişte mâncărici.
Numai că, în calculul său de pehlivan bătrân, Băsescu i-a subestimat pe liderii partidelor de Opoziţie. Dar, într-o măsură şi mai mare, i-a subestimat pe membrii propriului său partid, care cu timpul au ajuns să-l urască mai intens, din pricina comportamentului său de Putin al României.
Un Putin care a fost totuşi uşor luat de ceafă şi băgat în putină, ca un mâţ lipsit de experienţă. Câţiva parlamentari care, prin însăşi fişa postului lor, erau predispuşi la trădare, au trecut pe şest baricada, făcând ca majoritatea să se balanseze de partea aialaltă. Astfel, premierul MRU a fost deratizat.
Şi iată-l pe Mihai-Răzvan Nătăfleaţă intrând în „Cărţulia Recordurilor” pentru un mandat mic cât un petec de hârtie igienică. Din păcate pentru el, n-a avut timp să-şi numească toţi amicii în funcţii importante de stat. De exemplu, pe şeful unui serviciu judeţean de circulaţie, un şpăgar arogant şi needucat, se pregătea să-l puie tocmai în fruntea unuia din cele mai importante servicii secrete româneşti.
N-aş vrea să se creadă că îmi pun vreo speranţă în orice alt nou guvern. Nu, doar îmi manifestam o oarecare preferinţă la o încăierare publică, între nişte derbedei.
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
( 9 mai 2012, 13:32:17