L-am auzit deunăzi pe un nene într-o gazetă - om de litere bătrân şi profitor, care a făcut parte şi din „Marea Adunare Naţională”, pe vremea Împuşcatului - plângându-se că suferă de gută, care cică e numită „boala boierilor”. I s-o fi zicând ei cândva „boala boierilor”, da’ azi nu mai eşti cu nimic boier dacă ai în fişa medicală aşa ceva.
Ci eşti mai degrabă un prostalan ramolit, care n-a înţeles nica din viaţa asta, deşi ai scris un raft de cărţi, de piese de teatru şi scenarii de film. N-ai înţeles că dacă eşti un haplea, un rob fără drepturi al stomacului, şi bagi în tine cărnuri cu toptanu’, în principal carne de vânat, te alegi cu o mulţime de beteşuguri, începând cu guta, care îţi beleşte articulaţiile, de mergi ca şi când ai fi un ţânc aflat la primii lui paşi în viaţă.
Da’ cum să se abţină individul de la halit cărnuri, în principal vânat, dacă el este şi un vânător cu decenii de activitate în spate şi cu cranii de animale lipite fercheş pe perete, ca nişte covoare cu răpiri din serai? Un vânător în zilele noastre e un stârpitor hain, un duşman al naturii, căci animalul ăla sărman - pândit cu luneta şi ucis precaut, de la distanţă, cu glonţul - e şi-aşa hăituit de poluare, de reducerea habitatului şi de prădătorii aflaţi undeva deasupra lanţului său trofic.
De ce să mai vie şi scriitorul - fost prieten cu Fănuş Neagu, altă celebritate literară nemâncată, pălită la vremea ei de neiertătoarea gută - cu puşcociul lui fatal? Doar de plăcerea de a vedea animalul zvârcolindu-se în ultimele lui spasme? Doar din răutatea lui notorie, împroşcată sub formă de gloanţe asupra unor vietăţi care, spre deosebire de el, sunt tinere, sănătoase şi frumoase?
Umflat la glezne, vânătorul bolnav de gută se deplasează cu eforturi uriaşe, icnind ca o locomotivă la deal. Merge ca un ţânc aflat la primii lui paşi în viaţă, fără să aibă însă bucuria ţâncului, ci grimasa bătrânului. Nu văd aici decât subtila răzbunare a căprioarei, mâncată cândva de el pe grătar.
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
(21 mar 2012, 21:51:47
ADEVAR: in perioada pe care o traim o mare parte a tagmei vanatoresti este constituita in proportie de peste 90% din gateristi sau alt soi de mari sefi/directori burtosi pentru care vanatoarea reprezinta doar o modalitate de procurare a carnii/trofeelor si de a ucide, fara a avea o minima etica sau cultura cinegetica. Acestia au uitat faptul ca vanatul trebuie mai întâi de toate protejat si aceasta din motivul simplu al conservarii biodiversitatii, dar si pentru ca patrimoniul cinegetic reprezinta o valoare nationala care nu poate fi cuantificata. Alte reguli pe care am observat ca "stimabilii" vanatori din zilele noastre le-au uitat sunt reprezentate de faptul ca lovesc cu piciorul vanatul , il batjocoresc prin fotografierea sa în diferite ipostaze hilare, asemenea atitudini fiind normal sa contribuie la discreditarea tagmei vânatoresti. De mentionat faptul ca AJVPS-urile AVP-urile au contribuit la aceasta imagine.
NEADEVAR: activitatea cinegetica nu trebuie asociata cu CRIMA, intrucat se uita faptul ca mai intai de toate este o arta. O arta care odata a avut valoare in aceasta tara si care mai are inca valoare la nivelul catorva tari. Aici as face referire la vecinii nostri unguri care mai intai de extragerea exemplarelor din teren se ingrijesc de conditiile de hrana si viata a populatiior, drept pentru care oricine a trecut prin HU a observat care este nivelul acestora. Ca vrem sau nu vrem la momentul actual vanatoarea a devenit o activitate prin care "ar trebui" sa se exploateze durabil o resursa naturala regenerabila (precum padurea).
Dar, la urma urmei parerile sunt impartite, cu precizarea ca din punctul meu de vedere ceea ce se practica in Romania de astazi este BRACONAJ cu acte in regula, desi repet: activitatea ginegetica este o arta.