Pentru astăzi îmi propusesem să scriu un fel de cronică a Festivalului Internațional de Umor și Caricatură ,,ION CĂNĂVOIU’’, ediția cu numărul 32, desfășurat la Târgu Jiu între 18 și 20 octombrie 2024, dar cum nu pot da informații în plus, cu privire la participanți și câștigători, față de cele pe care le-a oferit prietenul Mihai Lungescu în pagina de Facebook a Cenaclului ,,Hohote’’, mă voi rezuma la câteva impresii despre această manifestare culturală din orașul de pe Jiu, urbe ce a reușit să-mi atingă sufletul prin frumusețea locului, a clădirilor și zonelor pietonale, prin curățenie și - mai ales - prin valorile brâncușiene pe care le adăpostește.
Am ajuns în municipiul reședință al județului Gorj după mai multe ezitări cauzate de distanța dintre Humor și Valea Jiului, însă pot spune că efortul mi-a fost răsplătit așa cum - recunosc! - nu m-am așteptat, cu frumusețea unor peisaje de poveste care m-au făcut să afirm - mai în glumă, mai în serios! - că am ajuns în… Bucovina sud-vestului de țară. Ospitalitatea deosebită a gazdelor, înfățișarea de burg molcom a așezării, obiectivele turistice, casele îngrijite și oamenii prietenoși au alungat oboseala pricinuită de lungul drum către această fermecătoare zonă a Olteniei. Toți cei prezenți la Festival ne-am declarat încântați de cele văzute, apreciind, așa cum se cuvine, eforturile organizatorilor. După ce am vizitat - în localitatea Curtișoara - Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj acompaniați, în plimbarea făcută pe ulițele satului tradițional, de vestita muzică oltenească (taraful de muzică populară Sorin Peneșel), ne-am închinat amintirii marelui sculptor Constantin Brâncuși în preajma nemuritoarelor sale opere ,,Poarta Sărutului’’, ,,Masa Tăcerii’’ și ,,Coloana Infinitului’’.
Mai mult, în ziua următoare, după un popas la Căminul Cultural din Dobrița pentru înmânarea premiilor acordate de Primăria Runc, ne-am deplasat în satul Hobița, comuna Peștișani, la casa memorială Brâncuși, cu emoția celor care călcau pe urmele unui adevărat titan al culturii române. Despre cele întâmplate pe scena Teatrului Dramatic ,,Elvira Godeanu’’ din Târgu Jiu, la Gala Laureaților, nu spun decât că a fost o încununare a muncii depuse de inimosul colectiv implicat în organizarea Festivalului, oameni care merită, cu prisosință, aplauzele noastre la scenă deschisă.
Un cuvânt special pentru conjudețeanul meu, maestrul Mihai Pânzaru - PIM și vernisajul expoziției sale de caricatură, conul Mișu - așa cum îmi place să-i spun! - demonstrând aceeași vivacitate, erudiție și disponibilitate ca întotdeauna.
Dumnealui și Marian Avramescu (Sângeru - Prahova) au primit premiul care poartă numele caricaturistului Aurelian Iulius Șuță – ȘAI, plecat prea devreme să deseneze îngerilor.
În încheiere doresc, neapărat, să-i amintesc pe membrii Cenaclului „Hohote” prezenți la festival: Grig M. Dobreanu, Nicolae Dragoș, Gabi Roșianu, Doru Fometescu, George Drăghescu și Mihai Lungescu, felicitându-i alături de angajații CJCPC Gorj: Pompiliu Ciolacu, Petruța-Daniela Gapșa și Dan Popescu! Salutări și domnului Bogdan Popian (din Râmnicu Vâlcea) pe care, în sfârșit, am reușit să-l întâlnesc. Gânduri bune celor de la Pensiunea Antique, locație în care ne-am simțit foarte bine, cu personal amabil și condiții deosebite.
Mulțumiri cuplului Mihai și Laura Lungescu pentru că au fost mereu lângă noi, având grijă ca totul să fie la superlativ, oameni care, cu eleganță, au știut cum să pătrundă sufletele invitaților, întru nemurirea prieteniei… Salutări tuturor, să ne revedem cu bine!
Dragi cititori ai rubricii mele, până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!