Constantin MOLDOVAN

Florin (Rudy) RĂDULESCU - un poet excentric și talentat pe care am hotărât să-l prezint cititorilor rubricii ,,Cioburi de metaforă’’ din Monitorul de Suceava, pentru că - părerea mea! - dincolo de masca după care alege să se poziționeze, se află un om sensibil și inventiv, iritat, însă - uneori pe bună dreptate! - de modul în care sunt întocmite ierarhiile în literatura română actuală. E drept că, adesea, îi place să braveze lăudându-se că este cunoscut ,,ca un cal breaz’’ (zice el!) pe site-urile de matrimoniale și că a fost exclus din peste 200 grupuri de ,,poezie feisbucistă’’ (or fi existând atâtea?!), alintându-se cu supranumele ,,Mare Maestru Intergalactic’’ pe care și-l atribuie - mai în glumă, mai în serios - conștient de propria valoare, într-un amestec de sarcasm la adresa lumii în care trăim și de autoironie necruțătoare. Modul în care își venerează mama, precum și permanentul zbucium sufletesc - greu de intuit, de altfel! - îl recomandă drept un om bun, dar nu prea mai avem astăzi răgaz să observăm, să acordăm timp celor din jur, fiind tulburați de scurgerea din ce în ce mai tumultoasă a efemerei noastre existențe. Bine spunea Octavian Paler: ,,Noi astăzi suntem o ţară de oameni singuri. Atât de singuri, încât până şi nefericiţii nu sunt solidari între ei.’’

S-a născut la 22 septembrie 1967, în București și este absolvent al Institutului Politehnic din același oraș de pe malurile Dâmboviței. N-a prea participat la concursuri și mă voi rezuma doar să amintesc prestația avută anul acesta în cadrul secțiunii ,,literatură umoristică’’ a Festivalului Internațional ,,Umor la… Gura Humorului’’, apreciată de către cei care au jurizat prin acordarea locului I la poezie. 

Fiind convins că vor fi primite așa cum se cuvine de către domniile voastre vă las, dragi cititori, trei dintre poeziile celui despre care tocmai am făcut vorbire, salutându-l - în același timp - cu zâmbetul pe buze… 

Să trăiești, coane! 

VINI TORENȚIALE

(sonet)

Ai nimicit suflarea-mi. Ți-era roabă,

Surâsul tău deșertic și inert

Punea incertitudinea la fiert,

M-ai adorat ca să te afli-n treabă.

Servesc singurătatea la desert

Când șfichiuiesc trecutul ca pe-o gloabă

Ce a păscut dorința mea neghioabă,

Nu te-am uitat, dar uit că pot să iert.

Am supt la sânul verilor fatale

Albastrul cer. Azi, pare-un beteșug,

Ce-a mai rămas din suflet ard pe rug,

Un rug al rugăciunii infernale;

Să nu-mi cioplești din nostalgii coșciug

Când te inundă vini torențiale... 

ȘERPUITOAREA TA IUBIRE

(rondel)

Șerpuitoarea ta iubire

Mă strigă, încă, din abis,

Ești un capitol interzis,

O blestemată amăgire...

Singurătății îi sunt mire,

De ochii tăi nu m-am dezis, 

Șerpuitoarea ta iubire

Mă strigă, încă, din abis.

Îmbălsămez o amintire,

Când bântui porția-mi de vis,

Spre gura ta n-am, azi, permis,

De ce îmi stăruie-n uimire

Șerpuitoarea ta iubire? 

UN ULTIM SĂRUT

Iubirea mă strigă, imberbă,

Dar azi, pietruit de regret,

Îți surp amintirea acerbă,

Crestând-o cu-al beznei stilet.

Spre ce solitudinea-mi gravă

S-o-ndrept când sunt prins în lasou

De-a liniștii crâncenă lavă,

Și-n tine n-am strop de ecou?

Fumez un chiștoc de lumină,

Gătit să mă mântui în iad,

Adio, sublimă felină,

Un ultim sărut și-o să cad...

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!