Constantin MOLDOVAN

Aud, mereu - și mă refer, mai ales, la perioada premergătoare marilor sărbători religioase! - eterna ,,gargară” despre bunătate și iertare folosită, în multe cazuri cu ipocrizie, de către anumite personaje care nici măcar nu cred în valorile morale mai sus amintite.

Iar dovada vine (aproape imediat!) după aceste zile sfinte, atunci când - pentru a-și atinge scopurile - respectivii trec peste principii, uită de semeni și încalcă reguli. Din păcate, această senzație de stăpâni ai lumii, îmbrăcată într-o aroganță cretinoidă, afișată de către anumiți indivizi aflați, vremelnic (oricum, ei nu conștientizează asta!) la putere, face ca armonia dintre oameni să dispară, ajungându-se la ură și dezbinare acolo unde - în mod firesc - s-ar cuveni să fie încredere, unitate și credință. Poate că ar trebui ca oamenii, românii zic, să înțeleagă (în sfârșit!) importanța onoarei, a respectului, a patriotismului și să se dezică de cei ce nu știu decât să murdărească orice ating, pozând, însă, în imaculați și în salvatori ai neamului. 

Și Doamne, cât de bine se potrivește, aici, citatul acela care zice că: ,,omul rău seamănă cu cărbunele: dacă nu te arde, te murdăreşte”. 

Suntem în Săptămâna Mare, iar creștinește este să ne spovedim păcatele și să ne împărtășim cu Sfintele Taine, rugându-ne pentru sănătatea și binele lumii din care facem, cu toții, parte. 

Să ne fie asta de folos și să punem bun început, cu gânduri curate și cu Dumnezeu în suflet, activităților noastre viitoare…

FARISEILOR…

(Gheorghe BÂLICI)

La sfânta slujbă, când vă închinaţi,

Cum staţi lipiţi, ateu lângă ateu,

Nu pot răzbi cei drepţi şi luminaţi

Şi-abia de mai încape Dumnezeu!...

SUNT ROMÂN! 

(Constantin MOLDOVAN)

Eu sunt român și mai întâi de toate

Pământul țării mele îl sărut,

Dar nu-nțeleg de ce nu se mai poate

Să facem, toți, în jurul țării scut.

De ce atâta ură, dezbinare,

De ce un crez nu poate-a ne uni

Când știm că viața este trecătoare

Și nu avem mai multe Românii?!

Se răsucesc strămoșii în morminte,

Răcnesc nepoții, încă nenăscuți,

Când ne pătrunde răul din cuvinte

Și ne zâmbim absurd de prefăcuți.

În lumea asta, prea de tot nebună,

Să nu ne vindem sufletul pe bani,

Iar moștenirea noastră, cea străbună,

S-o ducem mai departe peste ani.

Și-ncrezători, în ciuda rătăcirii,

Să ne-mbrăcăm, de mâine dimineață,

În straiele iertării și iubirii...

Popor român, trezește-te la viață! 

Sărbători în pace și lumină, tuturor! 

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!