Constantin MOLDOVAN

Iată că bătrânul Moș Nicolae a trecut - ca în fiecare an - pe la casele noastre încărcat cu daruri pentru mici și mari, lăsând, ce-i drept și câte-o nuielușă pe ici, pe colo, pentru ca nu cumva să uităm că, până la urmă, vom fi răsplătiți după fapte și după lumina din suflete. Articolul de astăzi este, însă, despre altfel de oameni ,,mici”, despre acei indivizi pe care îi întâlnim, din păcate, tot mai des, ei fiind cei care își doresc să iasă în evidență cu orice preț, cei ce se zbat să apară, mereu, în primele rânduri, cei care profită de absolut orice oportunitate mințind, dând vârtos din coate și chiar trădând fără să clipească, oricând și pe oricine, după cum le dictează interesul de moment. 

Zilele acestea am observat (pentru a câta oară?!) că, oricât de mult bine ai face, oricât de frumos te-ai purta, oricât de prietenos ai încerca să fii, oamenii ,,mici” vor uita rapid toate acestea după ce și-au făcut treaba, după ce ai plecat dintr-o funcție din care le puteai fi de folos, după ce - consideră ei - nu mai au nevoie de tine, ba, mai mult, vor face toate acestea cu o profundă nepăsare, având priviri piezișe și zâmbete fățarnice. 

Respectivii uită, totuși, că roata vieții se învârte și se poate întoarce, că ,,munte cu munte se întâlnește, d-apăi om cu om” și mai ales că - așa cum spune înțelepciunea populară - ,,Dumnezeu nu bate cu bota”! De altfel, se vor convinge cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, de acest adevăr, așa cum s-au convins și alții de-a lungul timpului. 

Cu atât mai mult - dincolo de toate acestea - se cuvine să-i apreciem la justa lor valoare pe oamenii OAMENI, să ne rugăm, împreună, pentru sănătate, pace, vremuri bune și să nu uităm acel proverb care spune că neamurile ți le dă Dumnezeu, dar prietenii ți-i poți alege…Cum ar zice latinul, ,,Cave canem” (păzește-te de câine)!

UN OM! 

Știu un om ce nu jignește

Nici acasă, nici pe stradă,

Orice-ai face îți zâmbește:

Este...omul de zăpadă!

(Constantin MOLDOVAN)

VORBE-N VÂNT… 

Sunt oameni care spun că țin la mine,

Dar eu m-am săturat de vorbe-n vânt;

Cuvinte poate spune orișicine,

Nu vreau să mai aud niciun cuvânt.

M-am plictisit de prefăcătoria

Acelora ce mint, la nesfârșit,

Ducând până pe culmi meschinăria

Atunci când spun că-s sinceri, negreșit.

Nu mai accept ca, -n numele iubirii,

Dar afișată doar declarativ,

Să mi se cânte oda fericirii

Pe-un strâmb și fără note portativ.

Aș vrea să pot fugi departe, -n lume,

De tot ce este fals și ipocrit,

Să mi se piardă urmă, fapte, nume,

Să scap de toți acei ce m-au rănit.

Iar ei, când vor vedea că nu e bine,

Înconjurați de-o mare de pustiu,

Simțind că pot plăti mai scump ca mine

Vor reveni, dar vai, va fi târziu.

Măcar dacă atunci ar înțelege

Că viclenia nu va dăinui,

Eu le-aș ierta orice fărădelege,

Dar loc la mine-n suflet n-ar mai fi.

De-am supărat, prin versuri, vreo ființă,

Îmi cer iertare, nu îmi este greu

Și mă semnez cu buna mea credință:

Prietenul credul... Adică eu. 

(Constantin MOLDOVAN) 

Până săptămâna viitoare, vă doresc să fiți iubiți, iubind!