Am ales, pentru astăzi, un grupaj de epigrame despre concediu, având convingerea că vor fi pe placul domniilor voastre.
Sper să vă aducă zâmbete pe fețe și bucurie în suflete…Zile faine!
,,Să-ţi planifici concediul e foarte simplu:
şeful îţi spune când, iar soţia unde.”
LA MUNTE ÎN CONCEDIU
(Vasile LARCO)
Nu voi privi în jos, mi-am spus,
Deşi eu nu sunt om fricos;
Şi alţii când ajung mai "sus",
Privesc tot mai puţin în "jos"!
CONCEDIU DE VIS
(Grigore COTUL)
Două suflete pereche,
Zece zile, fără ploi:
Jumătate-n Vama Veche,
Jumătate pe A2.
ÎN CONCEDIU
(Viorel MARTIN)
"Miss" Neptun, "miss" Costineşti,
Zeci de "miss" în vara asta:
Toate "mi-s” dumnezeieşti,
Numai eu "mi-s" cu nevasta!
VARA - ANOTIMPUL CONCEDIILOR
(Ioan TODERAȘCU)
Concediul e frumos din cale-afară,
Cu toți ai mei, nici vremea nu e rea
Și simt în suflet, iarăși, primăvară,
Că-i prima vară fără soacra mea!
LA RESTAURANT, ÎN CONCEDIU
(Ananie GAGNIUC)
- Nu vedeţi ce-i scris aici?
Berea o servim cu mici,
Altfel marfa ni se strică…
- Dă-mi, atunci, şi una mică!
CU SOAȚA LA MARE
(Petru Ioan GARDA)
Stăm pe plajă, printre fâțe,
Pe cearceaf, ca de-obicei;
Eu cu ochii după țâțe,
Ea cu ochii-n ochii mei.
ÎN CONCEDIU
(George ZARAFU)
Litoralul mă uimeşte,
Însă şi mai mult îmi place
Pe nisipul ce sclipeşte
O nevastă care tace!
PE LITORALUL ROMÂNESC
(Nicolae BUNDURI)
Pe plaja-ntinsă, aurie,
Observi, prăjindu-se la soare,
Pe ici, pe colea, o soţie...
Şi zeci de mii de secretare.
UNOR PRIETENI AFLAȚI ÎN CONCEDIU LA MARE
(Liviu Sergiu MANOLACHE)
Vă trimit o constatare,
La reflecţii să vă-mbie:
Voi sunteţi, mersi, la mare,
Eu...la mare ananghie!
CONCEDIU LA COSTINEȘTI
(Florin ROTARU)
Ca un căpitan de navă,
În vacanța sa frumoasă,
Vine unul la Epavă...
Cu "epava" de acasă!
SFÂRȘIT DE CONCEDIU PE LITORAL
(Gheorghe PENCIU)
Duşi de undele marine,
Amândoi gândim nespus:
Ea, la toamna care vine,
Eu, la banii ce s-au dus.
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!