Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 20 apr 2023 - Anul XXVIII, nr. 90 (8314)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Constantin MOLDOVAN

Constantin MOLDOVAN


Cioburi de metaforă

Umor pascal…

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Au trecut Sărbătorile Pascale și ne-am reluat activitățile cotidiene, fiecare acolo unde își are angajamentul, mai buni sau… la fel de buni ca până acum, atinși - unii mai mult, alții mai puțin - de frumusețea și binecuvântarea înălțătoarelor momente care ne luminează, în fiecare an, sufletele, gândurile, visurile… Și pentru că umorul nu trebuie să ne părăsească niciodată, am pregătit, pentru astăzi, un grupaj de epigrame care ironizează anumite aspecte legate de această perioadă. Le mulțumesc talentaților mei colegi, fiind convins că spiritul de observație care îi caracterizează ne va oferi suficient material și pentru viitoarele ediții ale rubricii ,,Cioburi de metaforă”…

 

DUPĂ PAȘTE, LA SERVICIU 

(Petru Ioan GARDA)

 

Eu vin, când vacanţa e gata,

Cu drobul - fineţea mătăsii,

Cu carnea de miel, de la tata,

Iar şefu' cu… paştele mă-sii! 

 

RELAŢII FRĂŢEŞTI ROMÂNIA - R. MOLDOVA 

(Ion DIVIZA)

 

Nu suntem iconoclaşti,

Am pornit pe-o cale dreaptă:

Ne-mpăcăm din an în Paşti,

Ne unim la Sfântu-Aşteaptă. 

 

URGENȚĂ MEDICALĂ 

(Gabriela Gențiana GROZA)

 

Doi vecini, deopotrivă,

Sunt în stare depresivă

C-au mâncat, pe săturate,

Ouă de găini stresate.

 

DILEMĂ PASCALĂ 

(Valentin DAVID)

 

Mă-ntreb, când faptele disec,

Cum e mai bine uneori:

Ca mielul, victimă să mori

Sau să trăieşti ca un berbec?

 

DE PAȘTI 

(Ion RUSE)

 

La mândra mea am înnoptat

Şi am mâncat un drob ateu,

Convins fiind, când l-am gustat,

Că n-are niciun Dumnezeu!

 

UNDE PAȘTI TU, MIELULE… 

(Ica UNGUREANU)

 

Am un buget cam subţirel

Şi totuşi m-am decis, în fine,

De Paşte să-mi aleg un miel...

Şi-al naibii, mârâia la mine!

 

DILEMĂ 

(Grigore COTUL)

 

Mi-au urat - vă spun cinstit - 

Unii: „Paște fericit!” 

Și mă-ntreb, în ochii lor,

Nu-s decât… un ierbivor?  

 

TRADIȚIE PASCALĂ 

(Janet NICĂ)

 

De Paşti, ştiindu-mă cu har,

Am spus că vreau s-ajung primar

Şi din reflex, imediat,

Amicii m-au... încondeiat! 

 

TRADIȚII 

(Mirela GRIGORE)

 

De Paşti, pe la mese festive,

Sunt ouă vopsite floral;

Şi eu pot crea la motive…

De ceartă, bătaie, scandal… 

 

ÎNAINTE DE PAȘTE, PRIN MAGAZINE 

(Vasile LARCO)

 

Azi oamenii din tot oraşul

Se-agită: vine Iepuraşul!

Dar când la preţuri ei privesc

Toţi iepureşte o zbughesc. 

 

DE PAŞTI 

(Nicolae BUNDURI)

 

Trăind în plină Europă,

De Paşti - aici în ţara mea -

S-au spovedit destui la popă,

Dar şi mai mulţi... la DNA. 

 

O GĂINĂ EMANCIPATĂ 

(Petronela-Vali SLAVU)

 

Dezertând din curtea ei, găina

Chiar în nordul ţării s-a mutat,

Auzind că ou-n Bucovina

Ar ieşi direct încondeiat!

 

MONOLOG INTERIOR 

(Eugen SFICHI)

 

Mă duc la şef, nestingherit,

Urându-i „Paște fericit !”

Dar şefa n-ar putea s-admită

Să-i spunem… „paşte fericită!” 

 

FARISEILOR 

(Gheorghe BÂLICI)

 

La sfânta slujbă când vă închinaţi,

Cum staţi lipiţi, ateu lângă ateu,

Nu pot răzbi cei drepţi şi luminaţi

Şi-abia de mai încape Dumnezeu!... 

 

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind! 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Umor pascal….
 Vizualizări articol: 1769 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 6 voturi
Umor pascal…5.056

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei