Constantin MOLDOVAN

Mai sunt puține zile până la marea Sărbătoare a Învierii Domnului Iisus Hristos și a început iar acea sarabandă de expresii folosite cu precădere în preajma evenimentelor importante: ,,să fim mai buni’’, ,,să ajutăm’’, ,,să fim mai iertători’’, ,,să ne iubim’’ etc., etc., etc.

Ai crede că trăim într-o lume în care altruismul, milostenia și dragostea față de semeni sunt calități care nu ne părăsesc niciodată, or știm cu toții că realitatea este alta. Astăzi ne închinăm - parcă mai mult ca oricând - banului, vrem să arătăm, unii altora, cât suntem de avuți, de puternici, de… mai cu moț, călăuziți de acea păcătoasă slavă deșartă pe care încercăm - de multe ori fariseic - s-o deghizăm în bunătate atunci când se apropie marile sărbători de peste an. Oamenii sărmani trăiesc printre noi tot timpul, nu doar de Crăciun și de Paști, iar faptele bune pot fi făcute zilnic dăruind, iertând și iubind, dincolo de inerentele suferințe (de orice fel!) cu care se confruntă fiecare dintre noi. La ce ne folosește mersul la biserică dacă avem cugetul încărcat de păcate, acolo jucând rolul grotesc al credinciosului smerit care se mai și consideră un model demn de urmat?! 

Contează, din păcate, doar interesul personal, ne invidiem, ne certăm, ne criticăm, uitând pilda oferită de Mântuitor atunci când a spus: ,,Cel fără de păcat să arunce primul piatra!” 

Mai mult, războiul nenorocit de la granițe ne dezbină și el, ba uneori ne face să ne urâm de-a binelea în situația în care - noi, autoproclamații oameni de bine - ar fi suficient să ne manifestăm, desigur după putere, compasiunea față de cei aflați la ananghie, fără a încerca să slujim interese diferite de cele ale țării noastre, fără a ne erija în mari cunoscători vizavi de problemele cu care se confruntă omenirea și fără eterna miștocăreală a curajosului ascuns după ecranul laptopului, așezat comod într-un fotoliu la gura sobei. Abia atunci când vom reuși să depășim ura, fudulia, invidia și nejustificata răutate de care dăm, adeseori, dovadă, vom redeveni OAMENII care am cam uitat să fim. Stimați cititori ai rubricii ,,Cioburi de metaforă’’, ai cotidianului ,,Monitorul de Suceava’’, dragi români, oameni buni de pretutindeni, vă doresc să aveți parte de Sărbători în pace și lumină, lângă cei dragi domniilor voastre, cu gânduri bune și suflete curate, bucurându-vă de zile binecuvântate… Doamne ajută! 

AȘA! 

(sonet retrogradus)

Dintotdeauna duhul poeziei

Coboară, într-un chip nepământesc,

Cutreierând prin tot ce e lumesc

Pentru a pune capăt ereziei.

Acei care, grăbiți, mai și greșesc

În căutarea tihnei, armoniei,

Înțelegând măsura veșniciei

Vor reveni la matcă, -n mod firesc.

Trecând peste tristețe și durere,

Îmbrățișând adâncul din tăcere,

Vom învăța a merge mai departe

Chiar dacă știm că toate sunt deșarte,

Pășind, în goana noastră spre-mplinire,

Pe drumul care duce-n nemurire.

........................................................

Pe drumul care duce-n nemurire

Pășind, în goana noastră spre-mplinire,

Chiar dacă știm că toate sunt deșarte,

Vom învăța a merge mai departe.

Îmbrățișând adâncul din tăcere,

Trecând peste tristețe și durere,

Vor reveni la matcă, -n mod firesc,

Înțelegând măsura veșniciei,

În căutarea tihnei, armoniei,

Acei care, grăbiți, mai și greșesc.

Pentru a pune capăt ereziei,

Cutreierând prin tot ce e lumesc,

Coboară, într-un chip nepământesc,

Dintotdeauna duhul poeziei.

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!