Constantin MOLDOVAN

Zilele acestea aud vorbindu-se, din ce în ce mai mult (se pare că unii sunt chiar instruiți să facă asta!), despre binele care exista în comunism, despre viața extrem de grea pe care o ducem acum și - evident - despre războiul din Ucraina, constatând că, într-adevăr, au apucat… ăia să ne spele mințile, cel puțin unora dintre noi chiar bine de tot!

Oare câți dintre cei care se plâng, mai mereu, mai ales pe facebook, de sărăcie nu au astăzi casă sau apartament(e) proprietate, oare câți nu au autoturism(e), oare câți dintre aceștia nu călătoresc oriunde le place, preferând să-și efectueze concediile în străinătate - fie la mare, fie la schi - pentru că, na, România nu oferă condiții (și de aceea își permit să-i aleagă, cu mânie proletară, pe capitaliștii… de-afară!). Firește că sunt și amărâți, dar culmea, mult mai discreți și mai echilibrați în discurs!

Știu, multe nu-s în regulă - și aș începe cu materia din programele și manualele de Istoria Românilor, continuând cu sistemul de sănătate și grija pentru bătrânii noștri, cu șpaga cea de toate zilele, etc., etc., etc. - însă de aici și până la eternele regrete după… altădată e cale lungă (chiar dacă foarte mulți își exprimă, de fapt, părerile de rău după frumoasa lor tinerețe!). Apoi - evident - orice este rău nu e și din vina noastră, noi fiind (nu-i așa?!) curați și drepți, extrem de pricepuți în a face analize care de care mai inteligente și mai categorice, fiind mai mereu preocupați de lungimea paiului din ochii aproapelui. Mă gândesc la înțeleapta zicere cu prostul fudul și chiar îmi apare în față imaginea câtorva indivizi cărora li se potrivește mănușă.

Referitor la războiul blestemat din Ucraina, repet ceea ce am spus cu ceva timp în urmă: atunci când mor copii, sunt violate femei, sunt uciși civili și se distrug elemente de cultură și civilizație, nu este momentul potrivit să facem vorbire despre ce nedreptăți ni s-au făcut, ori nu, nouă, românilor, de către cei tocmai aflați în suferință (fără riscul de a fi numiți noi înșine… șacali!), aducându-se, în schimb, argumente în favoarea agresorului, agresor care, fiindcă tot veni vorba, ne-a produs mai multă suferință și mai multe nedreptăți decât mulți alții. 

Un agresor care amenință, în stânga și-n dreapta, cu arma nucleară, punând în pericol însăși existența vieții pe frumoasa planetă albastră. Consider că oricine poate ține cu oricine, dar limita trebuie să fie atacul la adresa condiției umane, de aici încolo nemaiputând fi vorba decât fie despre partizanat interesat, fie despre oameni fără Dumnezeu, fie despre prostie. 

Din păcate, în ultima vreme, ne-am înrăit tare mult, repezindu-ne unii împotriva altora cu furie, din te miri ce, iar asta nu e bine deloc și ar trebui să ne dea serios de gândit. 

Spunea Voltaire: ,,e o nenorocire legată de condiţia umană că, în ciuda dorinţei noastre de a ne conserva, ne distrugem unii pe alţii cu mânie şi sminteală.’’ 

Dacă astăzi nu facem nimic în această privință, mâine s-ar putea să fie prea târziu!

Vremuri de Apocalipsă!

Trăim în vremuri de Apocalipsă,

E plină lumea asta de nebuni,

Credința este astăzi în eclipsă

Lovită de trădări și de minciuni.

Prin întuneric, unde-a fost lumină,

Sunt oameni ce se vând la drumul mare,

Dar - sigur - n-are nimeni nicio vină

Atâta timp cât totu-i de vânzare.

Nimic pe-aici nu ne mai mulțumește,

Suntem avizi de faimă și de bani,

Lovim, perfid, în cel ce ne iubește

Și transformăm prieteni în dușmani.

Săracii sunt uitați prin gânduri triste,

Bogații vând, prin piețe, fericire,

Iar visurile noastre, pesimiste,

Se sinucid din lipsă de iubire.

Cândva ne îmbrăcam în bucurie,

Ne-mbrățișam, în suflete, pe rând,

Luând lumina lunii mărturie

Și ne plimbam prin viață surâzând.

Eram frumoși, puternici, o-ncântare,

În doruri ne pulsa sinceritatea,

Ne minunam de păsări călătoare, 

Înțelegând ce-nseamnă libertatea.

S-au dus acele timpuri, din păcate,

Iar noi am devenit niște roboți

Ce nu-nțeleg cuvântul ,,unitate",

Nici ce înseamnă-a fi compatrioți.

Acum ne-a mai rămas numai speranța

Ca până ce-om ajunge-n Elizeu 

Să nu-ngropăm, definitiv, romanța...

Așa să ne ajute Dumnezeu.

(Constantin MOLDOVAN)

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!

CONSTANTIN MOLDOVAN