Constantin MOLDOVAN

În această ediție a rubricii ,,Cioburi de metaforă’’ voi vorbi despre un mare artist român, despre un om care și-a pus viața în slujba frumosului, picurând stropi de liniște în sufletele semenilor. 

Este vorba despre domnul ANATOL COVALI, cel despre care marele muzicolog Iosif Sava spunea că este „un tenor, un actor cu mari resurse, capabil să se înfrunte cu cele mai impunătoare distribuţii.’’ 

S-a născut la 7 iunie 1939, în comuna Tașlâc, plasa Arciz, județul Cetatea Albă, Basarabia - Regatul României, fiind fiu și nepot de preot. Înainte de cedarea Basarabiei în anul 1940, familia Covali s-a refugiat în România, primele amintiri ale micului Anatol fiind legate de localitatea Teleaga Vale, lângă Câmpina, județul Prahova, prin anul 1944, după care a urmat mutarea definitivă la Comarnic, județul Prahova, acolo unde tatăl său a fost preot paroh până la pensionare. Școala primară și cea elementară le-a urmat la Comarnic, iar pentru că nu a fost acceptat la liceu (origine socială nesănătoasă!), a intrat la Școala Medie de Mecanizare a Agriculturii, ulterior obținând, cu greu, dreptul de a da diferențe la Liceul ,,Nicolae Grigorescu’’ din Câmpina. După liceu a urmat timp de doi ani Seminarul Teologic în București, reușind apoi la Școala de Muzică ,,George Enescu’’ - secția canto clasic - pe care a absolvit-o în anul 1962. A devenit solist al Operei de Stat din Iași, debutând ca bariton în rolul Valentin din opera ,,Faust’’ de Gounod. După mai multe nedreptăți datorate originii sociale, în anul 1964 a fost angajat în corul Filarmonicii ,,George Enescu’’, datorită maestrului dirijor și compozitor Dumitru Botez, iar în cei opt ani petrecuți aici s-a produs trecerea voită de la bariton la tenor. 

În 1971 și-a început cariera de tenor, ca solist, la Teatrul Liric din Constanța, iar în 1977 și-a făcut debutul pe scena Operei Române în rolul Manrico din opera ,,Trubadurul’’ de Verdi, însă abia în anul 1979 a fost primit ca angajat al Operei din București. Doi ani a cântat la operele din Lübeck și Aachen până când, în 1982, i-a fost retras pașaportul, nemaifiind lăsat să iasă din țară. 

A fost căsătorit cu minunata artistă Lucreția Covali, cea care i-a fost și parteneră în atâtea roluri nemuritoare, persoana pe care a iubit-o și prețuit-o ca pe nimeni alta. Cu ceva timp în urmă, doamna Lucreția a plecat să cânte în corul îngerilor, veghind, cu aceeași dragoste, bucuriile și neliniștile soțului rămas s-o nemurească în versuri.

,,Am interpretat un repertoriu bogat şi frumos, dar nu am cântat nici pe departe ceea ce ar fi trebuit să cânt. În străinătate aș fi fost un tenor wagnerian şi aș fi avut o altă carieră! Mi-a plăcut profesiunea pe care am făcut-o, am cântat cu ușurință şi cu plăcere, ajutat şi de o memorie deosebită, obligatorie pentru această meserie. Atâta timp cât am fost pe scenă am dat o importanţă deosebită cuvântului, considerând că este obligatoriu ca spectatorii să înțeleagă, fără efort, ceea ce încercam să le comunic.’’ 

A cântat până la vârsta de 62 de ani, lăsând în urmă povestea unui mare talent, neexprimat însă la adevărata sa valoare din cauza vremurilor și a oamenilor care le-au guvernat. 

După 1990 a revenit la o altă mare dragoste, și anume scrisul, Toli fiind un poet cu adevărat remarcabil prin ceea ce transmite și - mai ales - prin felul în care o face. 

,,Scrisul este lava unui vulcan care clocoteşte în mine şi erupe din când în când, lava fiind formată din cuvinte. Și nu am cum să opresc erupția, atunci scriu.’’ În prefața volumului său de debut, intitulat ,,Lăsați-mă să cânt’’, criticul Monica Grosu scria: ,,Poezia lui Anatol Covali se cerea spusă, mocnea într-o interioritate multă vreme ascunsă, tot mai tare atinsă de aripa melancoliei, iar în momentul în care i s-a deschis timid o ușă, a devenit de nestăvilit“. A început să scrie cu furie, dăruindu-se poeziei cu toată ființa, reușind să publice până în prezent cca 40 de volume, regretând acum faptul că, în tinerețe, a renunțat să mai scrie la vârsta de numai 25 de ani. 

,,Scriu și sper… Am o mare dorință care pare imposibilă: să mă descopere cineva, ca pe Lampedusa și să rămân în literatură ca un poet al senectuții, pentru că fiecare vârstă trebuie să aibă poeții ei.’’ 

Anatol este un împătimit al cuvântului scris, un meșter de versuri ce fac sufletul să vibreze, un mare poet care știe să se dăruiască fără a cere nimic în schimb. 

Este un mare artist, un mare creator de metafore înflorite în marginea gândului frumos, un mare domn în raport cu cei din jur, dincolo de bune și rele, de urât și frumos, de orgoliile unora sau frustrările altora, un aristocrat al bunului-simț, un credincios care înalță rugăciuni pentru iubire, speranță și pace. 

Multe ar mai fi de spus despre acest om extraordinar, dar cu siguranță că o voi mai face și altădată, deoarece Anatol Covali este atins de aripa tinereții fără bătrânețe…

Te îmbrățișez, în suflet, OM vrednic!

AMĂGIRE

La margine de drum aştept. 

E-un drum la fel ca orişicare,

Când prea întortocheat, când drept,

Când prea umbrit, când plin de soare.

Şi nu ştiu dacă ai să poţi

Să-l nimereşti, că la răscruce

Aşteaptă ai durerii hoţi

Ce-mi sunt de-o viaţă fraţi de cruce.

Te vor minţi că nu mai stau,

Răpus de-a setei agonie

Și că în clipa asta beau

Dintr-un izvor cu apă vie.

Te vor abate pe alt drum

Plin de opreliști şi meandre,

Ca să nu afli că şi-acum

Am mii de sentimente tandre.

Şi-aşa, minţindu-ne mereu,

Zâmbind ne vor convinge iară

Pe tine că fugar sunt eu,

Pe mine că tu eşti fugară.

(Anatol COVALI)

DE UMBRA MORȚII

De umbra morţii-am fost cândva atins,

Dar am zâmbit şi nu am fost învins,

Fiind convins că este prea devreme

Să las această lume şi să plec,

C-ar fi de fapt cel mai cumplit eşec,

Căci n-aş fi scris iubitele-mi poeme.

De umbra morţii şi-azi mă înfior

Când pe-al meu cer trimite nor de nor,

Dorind să mă-mpresoare c-o furtună

În care sub un fulger scurt să cad,

Dar stau pe culme, mândru ca un brad,

Și nu îmi pasă când în juru-mi tună.

De umbra morţii nu pot fi răpus

Cât timp mai am atât de mult de spus.

(Anatol COVALI)

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!