Constantin MOLDOVAN

Există pe lumea asta persoane suspendate în admirația propriului ,,eu’’, narcisiste de-a dreptul, care - folosind cuvinte sofisticate și pomenind numele marilor oameni de cultură - fac paradă de o falsă erudiție, împingând grandomania și autosuficiența până la marginea ridicolului. 

Persoane ce scriu cu dicționarul în mână, pozând în atotștiutoare, dar care - cu siguranță - ar claca în fața unei banale dictări pe aproximativ o pagină de caiet dictando. 

Nu de puține ori astfel de ,,personalități’’ îi critică și îi jignesc pe mai toți cei din jur, băgând în aceeași oală prieteni și inamici - dacă scopul urmărit se împletește cu furia necontrolată - denigrând și aruncând cu noroi inclusiv asupra urbei în care trăiesc. Indivizi băgăcioși care în loc să-și vadă de treburile lor se amestecă în ale altora, fie din prostie, fie din invidie, fie urmărind oculte interese personale. 

Niște neica... unii ce își pavează calea de urmat cu minciuni gogonate, minciuni crezute uneori și de ei datorită frecvenței cu care le rostesc, uitând - probabil - că tot ceea ce se clădește având la bază viclenia se va prăbuși, mai devreme sau mai târziu, întocmai ca un castel din nisip aflat sub asaltul apelor mării…

Ei bine, nu țin deloc să aduc în prim-plan astfel de omuleți, băgându-i în seamă, ci vreau doar să trag un semnal de alarmă care să-i trezească pe cei ce tolerează astfel de semeni lipsiți de scrupule, dispuși să facă aproape orice pentru a parveni.

Nu cred în obrăznicie, nemernicie și lipsă de bun-simț, iar cei care ies public cu astfel de caracteristici nu ar trebui încurajați, ba dimpotrivă.

Cred, în schimb, în oamenii de caracter, iubitori de Dumnezeu și țară (mai sunt, orice s-ar spune!), oameni pentru care verticalitatea și onoarea încă mai înseamnă ceva.

Zicea Octavian Paler că ,,iremediabilă este numai greșeala de a te lăsa strivit’’ și dacă stăm bine să ne gândim vom înțelege că este întocmai așa. 

CA BUN ROMÂN…

Când ții la vatra ta, ca bun român,

Nu-i adresezi cuvinte de ocară

Și nu te porți absurd, ca un păgân,

Sfidând și Dumnezeu, și neam, și țară.

Nu dai cu pietre-n tot ce nu-ți convine,

Jucând eternul rol de formator,

Fiindcă va-nțelege orișicine

Că ești, de fapt, un biet instigator.

Nu cauți vreun câștig, de niciun fel,

Storcând amarul celor în necaz,

Așa cum face omul cel mișel

Ce n-are suflet, inimă, obraz.

Nu poți minți în numele iubirii,

Forțând mereu norocul, invocându-l,

Căci trecătoare-i clipa fericirii,

Apoi îți va veni și ție rândul.

Nu-i crezi, deloc, pe cei care îți spun - 

Zâmbind mieros, cum fac lingușitorii -

Că ești grozav, că tu ești cel mai bun,

De parcă ți-au murit lăudătorii.

Nu pui, mereu, pe primul plan dorința

De-a cumpăra orice ți se năzare

Cu orice preț... Mai este conștiința

Și-n viață nu-i chiar totul de vânzare.

Prieteni, azi am scris la supărare

Din drag de țara mea, de neamul meu,

Iar de-am greșit să-mi fie cu iertare...

Să ne ajute bunul Dumnezeu!

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!