Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung a organizat vineri, 13 decembrie, Balul Bobocilor ediția 2024.
Cel mai elegant și amical mod de a spune bobocilor „Bun Venit” în rândul ștefăniștilor a adus pe scena colegiului 12 perechi care au concurat pentru titlul de Miss și Mister Boboc.
Tema din acest an - „Pierduți de Crăciun” - a îmbinat armonios tradițiile și obiceiurile de Crăciun cu elemente moderne, iar coordonatorii, elevi din anii mai mari, au sprijinit perechile pe tot parcursul prestațiilor lor. „Ceea ce a pornit dintr-o decizie impulsivă a sfârșit prin a fi o experiență memorabilă. Trecând peste momentele dificile, am reușit să organizez, alături de colegii mei, un eveniment de care suntem mândri cu toții. Cu atât mai mult, sunt încântată că cei mai tineri din familia ștefăniștilor au avut parte de un bal minunat, de care sper că s-au bucurat din plin”, a arătat elev sergent Teodora Dominte, organizator.
Seara magică a îmbrăcat straiele unui spectacol de muzică, dans și voie-bună. Pasiunile concurenților, talentul, creativitatea, spontaneitatea și dragostea pentru ceea ce fac au prins viață în timpul probelor de concurs: talentul muzical (voce, chitară, saxofon, orgă și tobe), aptitudinile pentru dans, cultura generală, toate au concurat la câștigarea marelui premiu de „Miss” și „Mister” Boboc.
Nici organizatorii, elevii de clasa a XI-a, sau colegii din ceilalți ani de studiu, nu s-au lăsat mai prejos: au cântat și au dansat pentru cei prezenți.
Toți participanții au arătat că au calități vocale, sportive sau prezență scenică, fiind apreciați de cei prezenți prin aplauze.
Câștigătorii
După lungi deliberări, titlul de Miss Boboc a mers la Smaranda Radu Spridon și cel de Mister Boboc la Alessio Isticioaia.
„Pentru mine balul a fost o experiență uimitoare, datorită căreia am format amintiri și prietenii de neuitat. Faptul că am ieșit Mister Boboc este o realizare mare pentru mine ce mă motivează extrem de mult pe mai departe”, a spus Mister Boboc, Alessio Isticioaia
La rândul său, Miss Boboc, Smaranda Radu-Spridon, a spus: „Am pornit în această aventură a Balului bobocilor dintr-un impuls de moment. Mi s-a părut o provocare interesantă. Faptul că am obținut titlul de <Miss Boboc 2024> mă onorează, dar nu mi se datorează doar mie.
Mulțumesc conducerii și cadrelor didactice care au făcut posibilă organizarea acestui eveniment de maxim impact pentru noi toți bobocii. Mulțumesc membrilor juriului pentru implicare, răbdare și obiectivitate în a delibera - cu siguranță nu le-a fost ușor!
Cu certitudine, nici unii dintre noi nu ne-am dorit faima, dar cu siguranță, ne-am dorit să demonstrăm că avem calități și, ca în orice competiție, cineva trebuie să fie pe podium. Toți suntem câștigători: în primul rând pentru că am îndrăznit și în al doilea rând, pentru că am luptat.
Emoții am și acum, când scriu, pentru că trebuie să mulțumesc echipei mele de coordonatori destoinici și ajutoarelor lor. În cele din urmă, mulțumesc familiei mele pentru că ce ați văzut dumneavoastră pe scenă, este parte din ce au construit ei în mod constant”.
Pentru popularitate au fost premiaţi elevii Vasilica Toderaș și Teodor Crăciunescu, care au fost aleși prin vot de către colegii prezenți la eveniment. Îi felicităm și pe elevii care au câștigat locul al II-lea, Antonia Szekely-Pîrțiu și Teodor Bozga, precum și locul al III-lea, Giulia Iacob și Marius Prundar.