Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară (CTIA) Suceava și-a ales Miss și Mister Boboc într-un spectacol care a avut loc joi, 24 octombrie 2024, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
12 perechi de elevi din clasa a IX-a s-au întrecut pentru un loc pe podium, într-o competiție care a avut ca temă „Toamna în culori”. Astfel, din spectacol nu au lipsit culorile, muzica, dansul, poezia, toate într-o armonie creată de elevi talentați.
Organizatorii Balului Bobocilor de la Colegiul Alimentar s-au implicat cu multă determinare, au căutat „boboci”, i-au pregătit, i-au încurajat și i-au ajutat să facă o incursiune reușită în muzică, poezie, dans, teatru etc.
Cele 12 perechi de boboci, actorii principali ai serii, au încântat publicul cu evoluția lor. Prima probă a fost cea de aptitudini. Bobocii au dovedit că au aptitudini artistice, au fost creatori de modă, au fost manechine, au fost coregrafi și regizori, dar și actori recitatori, toate aceste roluri fiind adecvate temei concursului.
A doua provocare pentru boboci a fost proba de dans, concurenții încercând mai multe stiluri: bachata, rock and roll, dans popular și vals. La cea de-a treia probă, bobocii au fost atenți la mișcarea scenică, la atitudine și la expresivitate. Ținutele vestimentare purtate de concurenți au fost legate tot de toamnă, de spiritul acestui anotimp, la fel și poeziile și cântecele interpretate de concurenți.
Cele 12 perechi de boboci au fost formate din Denisa Crăciunescu și David Bumbac, Alexandra Aramă și Teodor Pașniciuc, Karina Maria Onesim și Andrei Golea, Giulia Filip și Antonio Bădescu, Daria Rusu și Andrei Moroșan, Sabina Bernicu și Vlad Rusu, Bianca Botușan și Ionuț Țăpoi, Anastasia Bran și Iustin Bogdan, Denisa Sveduneac și Octavian Costân, Iasmina Curic și Iulian Oloer, Ștefania Toader și Victor Crîșmaru, Maya Domunco și Robert Dulceac.
Momente artistice reușite
Pe parcursul spectacolului, publicul a putut să admire, să aplaude, să se bucure și de momente artistice în afara concursului de Miss și Mister, pregătite de elevi de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară (CTIA) Suceava sau de absolvenți ai acestui colegiu.
Spectatorii au fost încântați de vocile tinerilor Irina Bârtoi, clasa a IX-a B, Mădălina Martiniuc, clasa a IX-a B, Mirela Lungu, clasa a XI-a E, Claudiu Rusu, absolvent CTIA, Ana Maria Strună, absolventă CTIA, Maria Burlacu, clasa a X-a C, Diana Popovici, absolventă CTIA, Ștefania Zamosteanu, clasa a X-a B, Rareș Jurescu, clasa a XI-a C. Apreciat a fost și Iasmin Tanasă, clasa a XI-a B, un talentat violonist, care a fost acompaniat la orgă de colegul lui, Eduard Ivan, din aceeași clasă.
Nu au lipsit nici momentele amuzante, parodiile: „Elevul Cool” - scrisă de Daria Iustina Petroie și interpretată de elevii: Beatrice Standolariu, Alexandra Robu, Deian Maierean, din clasa a X-a B; „Scrisoarea a III-a”, cu Miriam Iacoban, Magdalena Ungurean, Deian Maierean, Alexandra Robu, Vlăduț Obluc, Matei Botez, Daniel Calanciuc, Martha Murgociu din clasa a X-a B; „Detectivul” - cu Iustin Bocanci, Alexandra Onofrei, Eduard Ivan, Rebeca Bisericaru, Constantin Negrușeri, elevi ai clasei a XI-a B.
După muzică și umor, au urmat și momentele de dans: street dance, cu Delia Duduman, Mirela Lungu, Daria Cozma, Paula Rusu, Ana Birgovan, eleve din clasele a XI-a E și a XI-a F, și un superb dans țigănesc, cu peste 20 de elevi implicați, din mai multe clase, aceștia reușind să se armonizeze, să se împrietenească și să aibă un moment foarte reușit, aplaudat de spectatori. Invitatul special al serii a fost Bvcovia, artist de trap. Numele său real este Raduly Ioan Marian și s-a născut în Sfântu Gheorghe, județul Covasna. El este cunoscut publicului sub pseudonimul Bvcovia.
Miss Boboc - Sabina Bernicu. Mister Boboc - Ionuț Țăpoi
La finalul spectacolului, juriul a ales: Miss Boboc - Sabina Bernicu; Mister Boboc - Ionuț Țăpoi. Locul al II-lea a fost ocupat de Bianca Botușan și Vlad Rusu. Pe Locul al III-a au urcat elevii Daria Rusu și Victor Crîșmaru.
Balul Bobocilor de la Colegiul Alimentar a fost un spectacol reușit datorită unor organizatori speciali, care s-au dedicat în totalitate, care au lucrat cu responsabilitate și cu seriozitate: Claudiu Rusu, absolvent CTIA, Alexandru Moscaliuc, absolvent CTIA, Diana Popovici, absolventă CTIA, Tudor Reboșapcă, clasa a XI-a D, Nicolae Jijie alias JOJO, clasa a XI-a A, și DJ Adi, prietenul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară (CTIA) Suceava de peste 20 de ani. Prezentatorii spectacolului au fost Diana Popovici, Alexandra Baltă, Iasmina Pînzaru, Claudiu Rusu, Iustin Vornicu și Cosmin Ciogolea. Profesorii implicați în organizarea balului de la Colegiul Alimentar au fost Cristina Lupan, Cătălina Tanasă, Nastia Ungureanu, Loredana Strugariu și Gabriela Giuraniuc.