Tinerii sportivi de la Liceul cu Program Sportiv au avut parte, vineri seara, de o petrecere ca în Hawaii, cu muzică, dans şi probe de talente, în special din domeniul sporturilor, cu fete frumoase şi băieţi arătoşi, dintre care, la finalul Balului Bobocilor, s-au desemnat mult aşteptaţii Miss şi Mister.
Corina, Anca, Tiberiu şi Andrei, cei care s-au ocupat de prezentarea evenimentului, introducând publicul în universul Hawaiian, populat de semizeul Maui şi Vocea Mării, i-au salutat pe toţi cu tradiţionalul „Aloha”, anunţând intrarea pe scenă a celor 18 boboci candidaţi pentru titlurile de „Miss şi Mister Boboc Liceul cu Program Sportiv”.
Emilia Adochiţei, Bogdan Cozma, Ioana Valentina Danu, Filip Rusu, Cosmina-Emilia Boiciuc, Leonard Alex Ispir, Ana-Maria Gherasim, Samerin Nichitean, Georgiana Naghi, Samuel Ciubotaru, Anca Petrariu, Florin Blanaru, Vasilica – Andreea Huţuleac, Denis Liviu Luca, Carmen Tiniuc, Daniel Ilaşcă, Denisa Hlămagă şi Marian Matei au fost curajoşii boboci care s-au înscris în competiţie, încercând prin farmecul lor personal, prin talentele pe care le au şi prin prestaţia în cadrul spectacolului, să se facă plăcuţi nu doar juriului, ci mai ales publicului, care este adeseori cel mai aspru critic.
Tocmai de aceea, faptul că timp de mai bine de trei ore au reuşit să menţină atenţia sutelor de spectatori din sală şi să îi determine să îi aplaude şi chiar să le facă galerie, demonstrează că şi-au luat rolul foarte în serios şi au făcut totul pentru a se prezenta cât mai bine.
Pe lângă scenetele lor comice, dansuri spectaculoase, demonstraţii de măiestrie sportivă, interpretări muzicale şi alte surprize pregătite publicului, elevii de la Liceul cu Program Sportiv au colaborat bine şi cu colegi din alte instituţii similare, precum CN „Mihai Eminescu” şi Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”.
Sceneta comică „Ţăranii în Hawaii” a fost una dintre cele mai apreciate momente din spectacol, la fel ca şi cel de pantomimă, dar predominante au fost demonstraţiile de dans, de la cel contemporan, street dance, functional dance şi break dance.
Genurile muzicale abordate au fost de asemeni foarte diversificate, de la rap, muzică populară până la beat-box.
Proba ţinutelor de seară a scos în evidenţă graţia şi frumuseţea concurentelor, precum şi eleganţa concurenţilor, cu toţii fiind răsplătiţi cu o mulţime de aplauze.
Bobocii şi organizatorii balului au încins hora pe scenă, pe ritmurile vesele ale unui talentat ansamblu de muzică instrumentală, timp în care juriul, din care făcea parte şi directorul Liceului cu program Sportiv, Ioan Radu, s-a retras pentru deliberări.
După o nouă defilare pe scenă a celor 18 competitori, prezentatorii au venit cu anunţul mult aşteptat, al câştigătorilor.
Astfel, Miss Talent a fost desemnată Andreea Vasilica Huţuleac, în vreme ce Mister Talent a devenit Samerin Nichitean.
Miss Popularitate la Liceul cu Program Sportiv este Valentina Danu iar Mister Popularitate, Daniel Ilaşcă.
Marele premiu – titlul de Miss Boboc 2018 la Liceul cu Program Sportiv, a fost atribuit elevei Georgiana Naghi, iar cel de Mister Boboc lui Bogdan Cozma.
La finalul balului, elevii au avut parte de un concert al unui artist drag multora dintre cei prezenţi – Maximilian, care a petrecut cu ei în frumosul decor hawaiian.