Colegiul Naţional „Petru Rareş” din municipiul Suceava şi-a ales joi, 20 octombrie, regele şi regina Balului Bobocilor, într-un spectacol-legendă. Povestea s-a petrecut la castelul Camelot, sub ochii vigilenţi ai regelui Arthur, iar de pe scenă nu au lipsit cavalerii şi domniţele, purtând costume spectaculoase, potrivite acelor vremuri, Masa Rotundă, dar nici „sabia magică Excalibur din stâncă” şi bufonul de la curte. Publicul numeros, care a umplut sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, s-a bucurat de un spectacol bine gândit, cu momente artistice de bună calitate, realizate de elevi al căror efort a fost răsplătit de fiecare dată cu ropote de aplauze.
Un bal atipic
În cursa pentru alegerea succesorului la tron, alegerea regelui şi a reginei balului, au intrat 10 perechi de boboci foarte talentaţi, frumoşi, carismatici, care au uitat şi de emoţii atunci când au fost susţinuţi frenetic de colegii din sală. Publicul merită felicitat pentru felul în care şi-a susţinut preferaţii din concurs, dar şi pentru felul cum a reacţionat după fiecare moment artistic desfăşurat pe scenă.
Şi organizatorii nu au fost zgârciţi în a le oferi ce au avut mai bun: povestea vrăjitorului Merlin, sfătuitorul de nădejde al lui Arthur, aventurile magice ale cavalerilor, conflicte la curtea regelui Arthur, lupte străvechi, dansuri şi muzică la castelul Camelot, demonstraţii ale vrăjitoarelor, jocul păpuşarilor de la curtea regelui, înnobilarea cavalerilor şi a domniţelor şi marele banchet de final. După cum a explicat şi prof. Camelia Butnaru, organizatoarea balului, care, împreună cu elevii din clasele a XII-a, a dat naştere unei legende care trebuie să continue (publicul adoră astfel de spectacole), „balul a fost unul atipic, în care inclusiv prezentatorii au jucat rolul personajelor din legendă”. Până la urmă, spectacolul a putut fi privit ca o piesă de teatru care a arătat ce s-a întâmplat la curte în timp ce cavalerii au căutat Sfântul Graal. Cavalerii Mesei Rotunde trebuiau să descopere Graalul, vasul sfânt. Acesta putea să intre doar în posesia cavalerilor „cu suflete pure şi intenţii spirituale”.
Eleganţă şi voie bună la curtea regelui
După cum este tradiţia „la curtea” Colegiului Naţional „Petru Rareş”, boboceii colegiului, elevii din clasa a V-a, fete şi băieţi, au prezentat câteva momente artistice, la debutul spectacolului. Purtând pelerine în nuanţe de violet, pe care erau aplicate zeci de steluţe arginti, boboceii au defilat în faţa regelui Arthur, în faţa căruia au făcut câte o plecăciune, s-au prezentat fiecare în limba engleză şi au pregătit poţiuni magice, în faţa publicului. La final, au primit diplome din partea organizatorilor.
Cavalerii şi domniţele din clasele a IX-a au excelat la capitolul eleganţă, pentru că fiecare apariţie a lor a fost o explozie de culoare, de frumos. Din costumul medieval al băieţilor nu au lipsit tunica cu imprimeu pe piept, centura, pelerina, iar ca accesorii de luptă, arcul şi sabia. Domniţele graţioase au purtat rochii din catifea şi satin cu detalii aurii, broderii alese, rochii cu mâneci lungi, unele cu aplicaţii de organza.
Atmosfera şi voia bună de la curtea regelui Arthur au fost întreţinute de muzică şi dansuri medievale. Bobocii au trecut prin mai multe probe până să ajungă pe podium. În funcţie de abilităţile fiecăruia, bobocii s-au pus în valoare prin voce, atunci când au interpretat piese cunoscute, prin interpretarea unui cântec la un instrument, prin dans sau pantomimă. Dansul irlandez executat de toţi bobocii a fost unul foarte apreciat de juriu şi public. Momentele artistice realizate de boboci au fost completate de cele prezentate de alţi elevi talentaţi de la „Petru Rareş”, toate fiind apreciate şi aplaudate de public. Cavalerii şi domniţele au trecut şi prin „turnirul minţilor”, proba de întrebări despre legenda regelui Arthur, din care au ieşit toţi victorioşi, pentru că au dat răspunsuri corecte.
Casian Gabinat şi Iustina Stanca, regele şi regina balului
La finalul unui spectacol de aproape cinci ore, au fost premiaţi cei mai frumoşi, talentaţi, populari, eleganţi cavaleri şi domniţe. Cavalerul Casian Gabinat şi domniţa Iustina Stanca au fost încoronaţi ca rege şi regină. Pe locul II s-au clasat prinţul Emilian Muntean şi prinţesa Sabina Zmău. Pe poziţia a treia au urcat ducele Alexandru Pomohaci şi ducesa Daria Imbria. Contele Alexandru Lohănel şi contesa Miruna Preda au primit din partea juriului „Titlul de Popularitate”. Domniţa Diana Biceaga şi cavalerul Ioan Andrei Seredenciuc au primit „Titlul de Eleganţă”.
Toţi bobocii care au evoluat pe scenă merită felicitaţi: Roxana Iustina Asaveti, Diana Petruţa Biceaga, Denisa Andreea Cadariu, Ştefana Bogdana Bialy, Daria Lucia Imbria, Ioana Alexandra Leampar, Roxana Maria Moldovan, Miruna Andreea Preda, Iustina Eliza Stanca, Sabina Roberta Zmău, Andrei Samuel Blîndu, Dragoş Constantin Bucatariu, Casian Gabinat, Alexandru Lohănel, Tudor Emanuel Muntean, Alexandru Gabriel Pomohaci, Vlăduţ Florin Pop, Emilian Constantin Sauciuc, Ioan Andrei Serdenciuc, Ionuţ Nicolae Ţuca.
Subcarpaţi, oaspeţi la curte
Subcarpaţi, trupa invitată la curtea regelui Arthur, a fost pe placul publicului, care s-a ridicat în picioare şi a cântat alături de artişti piese cu puternice influenţe folclorice, combinate cu hip-hop şi muzică electronică. Originali prin ceea ce fac, prin muzica lor, prin piesele cu influenţe etno pe care le aduc la ritmurile actuale, prin combinaţia reuşită între vechi şi nou, artiştii au reuşit să facă o atmosferă incendiară în sala de spectacol. Liceenii le cunoşteau piesele, aşa că au cântat împreună pe tot parcursul recitalului. La final, Subcarpaţi a oferit publicului şi un bis.
Trupa a apărut ca un manifest cultural contemporan demarat în 2010 de solistul trupei Şuie Paparude, MC Bean (Alexe Marius Andrei), care combină elemente din muzica electronică şi hip-hop cu influenţe din folclorul românesc. Genul muzical adoptat de artişti este descris drept folclor contemporan sau folclor underground şi constă în general în reinterpretări ale unor piese din folclorul românesc pe ritmuri moderne.