„Şi zeii se distrează, nu-i aşa?” – Balul Bobocilor, Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni

O zi de vineri obişnuită… Ca multe alte zile de vineri. Dar cu o semnificaţie aparte pentru elevi: 23 octombrie – Balul Bobocilor, Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, 2015. Fiind diriginte al unei clase de boboci filologi, dar şi proaspăt învestit ca responsabil cu activitatea educativă (consilier educativ), am considerat că prezenţa mea la acest eveniment se impune. Fără a desconsidera pe cineva, mărturisesc că aveam uşoare expectanţe clişeice, anumite rezerve în ceea ce priveşte desfăşurarea „ostilităţilor”, mai ales că am participat la câteva repetiţii pentru această manifestare adolescentină, aşteptată febril în fiecare an de elevii şcolii noastre.

De la intrarea în sala de spectacole a Centrului Cultural „Gr.V. Birlic”, intrare aranjată sub forma unui labirint, atmosfera m-a copleşit: un decor fascinant, ce invită spectatorul în lumea plină de mistere a mitologiei greceşti. Feeria de sunete şi culori, vestimentaţia deosebită, decorul mirific, naturaleţea, talentul, spiritul de echipă m-au făcut (şi înclin să cred că şi ceilalţi care au fost prezenţi au avut aceeaşi percepţie) să nu îmi dau seama cum au trecut cele aproximativ patru ore. Tema spectacolului a fost „Discordia” – un motiv bine ales de elevii de clasa a XII-a care s-au ocupat de organizare, care ne trimite către o profundă meditaţie, mai ales în condiţiile în care societatea contemporană se hrăneşte din ce în ce mai frecvent din „mărul acestei zeiţe a vrajbei – Discordia”. Introducerea în atmosfera balului a fost făcută prin intermediul recitalului susţinut de Cvartetul „Lira”, al profesorilor de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, care ne-a încântat sufletul cu câteva bijuterii ale muzicii clasice, culminând cu o interpretare de excepţie a celebrului tango „Por una cabeza”, al lui Carlos Gardel, coloana sonoră a nu mai puţin celebrului film „Parfum de femeie”, cu Al Pacino. Apoi, un moment de reflecţie filosofică asupra dezumanizării fiinţei umane, căzută pradă conflictelor şi resentimentelor, a pornit motorul unui spectacol mai mult decât reuşit.

Deopotrivă, organizatori şi boboci, etalând o toaletă deosebită, în ton cu tema propusă, au oferit un adevărat regal artistic. Prezentări ale concurenţilor – grupaţi în perechi de divinităţi ale Panteonului grecesc - şi discursuri îmbrăcate în cuvinte bine alese, probe de concurs diverse şi atractive au ţinut publicul treaz până spre final. Pe ritmuri celebre, precum cele de vals, de tango, de rock-n-roll, de charleston sau salsa, bobocii şi-au manifestat abilităţile în proba de dans. Am asistat în continuare la o paradă a aptitudinilor care au dovedit că aceşti copii au talente nebănuite, pe care noi, ca dascăli, ar trebui să ne dăm silinţa să le cultivăm. Recitaluri de pian şi chitară clasică, dans contemporan, dans modern, pantomimă, un dans grecesc (care mi-a adus aminte de Zorba grecul), un moment încântător de magie cu cărţi de joc, reproduceri ale unor melodii celebre i-au transformat pe concurenţi în adevărate vedete pentru câteva ore.

Despre organizatori, „chapeau bas!”. Modul în care cei de-a XII-a au pus în scenă acest spectacol a fost unul magistral. Şi nu sunt vorbe gratuite, aruncate sub impulsul momentului. De la vestimentaţie şi discursuri, la coregrafie şi interpretări, totul a frizat profesionalismul. Şi aş fi ingrat dacă nu aş menţiona aici evoluţia Cristianei Păiuş dintr-a XII-a A la pian, a lui Darius Grigoraş dintr-a XII-a I care ne-a cântat şi ne-a încântat, în duet cu Andreea Lupu dintr-a XII-a G, secondaţi la chitară de bobocul Andrei Bubuţanu (care, la fel ca Denisa Ţipău, a fost desemnat cel mai bun boboc al acestei ediţii) prin interpretări de excepţie, care ne-au luminat inima şi mintea, făcându-ne să uităm de „discordie”.

Ceea ce nu ştie publicul sau îl interesează mai puţin este faptul că în spatele a tot ce s-a întâmplat stă un volum de muncă impresionant, cu tot ce implică acest fapt. Fiecare organizator a avut rolul lui, fiecare fiind implicat în desfăşurarea evenimentului. În acest sens, finalul concursului i-a avut protagonişti pe băieţi, care, dincolo de oboseala care se citea pe chipurile lor inocente, au oferit o mostră de dans contemporan ce aducea cu celebrul Haka al rugbiştilor neozeelandezi.

M-a impresionat atitudinea spectatorilor, în cea mai mare parte elevi, care şi-au susţinut elegant şi civilizat colegii şi prietenii. Fără o educaţie deosebită în receptarea spectacolului, a actului artistic în general – un tip de educaţie care are, ca să fiu generos, sincopele sale la nivel instituţional – aceşti tineri au dovedit că ştiu să asculte, ştiu ceea ce trebuie respectat. Cinste lor şi părinţilor care i-au educat! 

Un spectacol plin de bun-gust, de eleganţă, de talent şi de tinereţe. Ceea ce ne bucură în mod special este că prostul gust, agresivitatea verbală, deşănţarea sau nesimţirea nu au avut „bilet” şi nici „invitaţie” la acest eveniment, rămânând la lada de gunoi a străzii sau a unor medii de informare.

Până la urmă, câştigători au fost toţi cei care au fost conectaţi la tensiunea evenimentului: organizatori, boboci, elevi, părinţi, profesori. Sau, mai bine zis, în final a câştigat „Nicu Gane”!

Prof. Ioan Caulea

Consilier Educativ, Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni