Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 26 oct 2015 - Anul XX, nr. 249 (6061)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Balul Bobocilor 2015

Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” şi-a desemnat cei mai frumoşi boboci la „Hollywood”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Elevii Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava au avut şansa de a fi pentru o seară la Hollywood şi, chiar dacă a fost doar un exerciţiu de imaginaţie, nimic nu le-a stat în cale şi au sărbătorit intrarea noilor colegi pe băncile şcolii aşa cum se cuvine, printr-un spectacol însufleţit de scenete de teatru, momente muzicale, de dans, umor şi bună dispoziţie.

Toată suflarea colegiului s-a întâlnit la „Hollywood”, organizatorii propunându-şi ca prin momentele pregătite să deschisă porţile trecutului şi să poposească în epoca celor mai faimoşi actori ai istoriei filmului. Spectatorii au păşit într-o călătorie imaginară în cuceritoarea şi fabuloasa lume a Hollywoodului, lumea vedetelor cu nume sonore şi a celebrităţilor ce au făcut istorie pe marele ecran.

De altfel, gazdele spectacolului - Iulia Davidescu, Ciprian Ungureanu, Cristina Voinea şi Sebastian Sofian - au fost ajutate să modereze întregul spectacol de Stan, Bran, Marylin Monroe şi Charlie Chaplin. Pe covorul roşu au păşit 10 perechi, acestea înscriindu-se la „castingul vedetelor în devenire”, respectiv concursul de Miss şi Mister Boboc 2015 al Colegiului „Spiru Haret”, cu dorinţa de a impresiona şi de a atrage votul juriului. Pentru început, concurenţii au făcut cunoştinţă cu publicul printr-o scurtă prezentare în care şi-au menţionat calităţile, pasiunile sau planurile de viitor.

 

Elevii şi mirajul Hollywoodului

După ce boboceii s-au retras pentru a se pregăti pentru celelalte probe, cele cinci eleve din trupa Quality au adus în atenţia publicului un număr de dans modern, cu mişcări simple, sigure şi bine sincronizate. De altfel, dansul a fost bine reprezentat în cadrul spectacolului de vineri seară. Andreea Lungu şi Alexandru Andronic au ales dansul contemporan, Valentina Halip a executat un număr de balet, Andrei Sumanariu şi Adriana Bîrdu şi-au evidenţiat talentul la dans pe mai multe stiluri muzicale, iar elevele din clasa a X-a D au încântat printr-un vals elegant.

Prima parte a spectacolului l-a adus în scenă şi pe Adrian Antoniac, care a interpretat piesa „Liric” de pe albumul său „Nuanţe”, dar şi pe Vladimir Fedoruk şi Constantin Rotăreanu, care au interpretat două piese, în timp ce colega lor Patricia Poroch a creionat portretul lui Joker cu praf strălucitor pe pânză.

După proba de prezentare, cei 20 de boboci din generaţia tânără de actori s-au pus în valoare în cadrul unui musical – „Summer Love”, piesă inclusă în coloana sonoră a filmului „Grease”, în care rolurile principale au fost interpretate de vedetele hollywoodiene John Travolta şi Olivia Newton John. Momentul a reprezentat o îmbinare armonioasă între dans, muzică, costume colorate, expresivitate şi veselie, semn că cei 20 de tineri se simt excelent în lumina reflectoarelor.

După interpretarea piesei „Plânge negru”, de Sebastian Paicu, demersul artistic al liceenilor a continuat cu sceneta “Şcoala vedetelor”, prezentată de trupa de teatru a colegiului sucevean „Info Maniacs”, care i-a adus în scenă pe Milica Cyrus, piratul Jack Sparrow şi actorul Chuck Norris, sceneta servind publicului o porţie sănătoasă de bună dispoziţie, aplauzele acestuia confirmându-le celor de pe scenă că prestaţia lor a avut efectul scontat.

De altfel, un alt moment foarte bine cotat din cadrul spectacolului de vineri a fost tot o scenetă plină de umor, suculentă, ce a ilustrat peripeţiile a doi prieteni buni, care visează la titlul de vedetă şi a căror destinaţie este Hollywood. Visul lor a fost aproape de a ajunge realitate, asta până când au cunoscut un excentric designer italian, care a pus punct visului tinerilor de a ajunge pe scenele de la Hollywood.

 

Proba de seară, pe covorul roşu

Joviale şi energice, majoretele CNI „Spiru Haret”, coordonate de prof. Brânduşa Vărăreanu, au transpus pe scena de spectacol elemente de gimnastică armonizate cu mişcări energice şi ghiduşe, tinerele agitând necontenit pămătufuri strălucitoare, efortul şi talentul fetelor fiind aplaudate de colegii din sală. Prestaţia acestora s-a încheiat cu o defilare a sportivilor din cadrul colegiului, cei care au obţinut rezultate de-a lungul timpului în acest domeniu.

Ultima testare a castingului bobocilor a fost proba de seară, ţinând cont că eleganţa şi rafinamentul sunt caracteristici definitorii pentru orice vedetă. Rând pe rând cei 20 de boboci concurenţi au defilat în faţa auditoriului în ţinute demne de covorul roşu.

Schimbând registrul, pe scenă au fost invitaţi Andreea Lungu şi Alex Andronic pentru un moment energic şi plin de antren de street dance, urmat de „Nuntă la Hollywood”,  o altă scenetă amuzantă, gustată din plin de cei din sală.

 

Guess Who a ridicat sala în picioare

Invitatul special al serii, Guess Who, care se numără printre cei mai apreciați artiști de hip hop din România, a avut mare succes în rândul elevilor de la „Spiru Haret”.

Artistul a dat tonul distracţiei cu piesa „Locul potrivit”, continuând alături de Junky, cu „Onoare”, „Maria Ioana”, „Azi nu” şi „Tot mai sus”. Elevii au dansat, au cântat, aceştia ridicându-se de pe scaunele de spectacol pentru a răsplăti cu aplauze prestaţia live a invitatului.

 

Miss şi Mister Boboc 2015 de la CNI „Spiru Haret” - Anca Cheia şi Călin Andrei Croitor

Directorul Colegiului de Informatică, prof. Virginel Iordache, a anunţat câştigătorii castingului organizat la Balul Bobocilor, menţionând că misiunea juriului de a delibera a fost aproape imposibilă.

„În seara asta nu există un singur câştigător, câştigători suntem cu toţii. Pe de o parte, noi, privitorii, care am asistat la acest spectacol, şi pe de altă parte, cei care s-au întrecut în această seară şi care au muncit săptămâni de-a rândul. <Spiru Haret> e un colegiu plin de talente”, a punctat Iordache.

Miss şi Mister Boboc 2015 de la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava au fost desemnaţi Anca Cheia şi Călin Andrei Croitor.

Locul al II-lea a fost adjudecat de Gabriela Diana Pîţu şi Mihnea Ştefan Străjeriu, iar cea de-a III-a poziţie a podiumului (titlurile de Miss şi Mister Popularitate) a fost ocupată de Monica Şchiopu şi Radu Ioan Andonie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” şi-a desemnat cei mai frumoşi boboci la „Hollywood”.
 Vizualizări articol: 5091 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 3 voturi
Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” şi-a desemnat cei mai frumoşi boboci la „Hollywood”4.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei