În virtutea puterii pe care încă o au, prin farmecul şi simplitatea lor, desenele animate de odinioară au furat zâmbete elevilor Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, aceştia propunând spectatorilor Balului Bobocilor 2014 un exerciţiu de imaginaţie, realizând o incursiune în vremea copilăriei.
Sub semnul personajelor şi al poveştilor din desene animate, vineri, 31 octombrie, colegiul rădăuţean a organizat spectacolul închinat bobocilor unităţii, opt perechi înscriindu-se în cursa pentru adjudecarea mult râvnitelor titluri de Miss şi Mister Boboc 2014.
Tema balului de anul acesta a fost ,,Hurmuland’’, o adaptare a lumii celebrului Walt Disney pentru prestigiosul colegiu rădăuţean.
Concertul trupei El Negro a fost bine primit de toţi spectatorii
Intrarea în scenă a bobocilor pretendenţi la titlurile de Miss şi Mister a readus în actualitate personaje celebre din desenele animate precum Frumoasa şi Bestia, Tarzan, Mickey şi Minnie Mouse, adolescenţii purtând ţinute care au redat cu fidelitate personajul original.
Spectacolul-concurs, unul cu oorganizare foarte riguroasă, datorată inclusiv conducerii colegiului și profesorilor diriginți care au însoțit și coordonat fiecare clasă în sala Casei de Cultură a municipiului Rădăuți, a cuprins momente diverse: dans, cântec (vocal și instrumental), teatru, materiale video, dar și un concert electrizant de 50 de minute al trupei El Negro, concert care a fost foarte bine primit nu doar de elevi, ci și de profesori și părinți, lucru mai rar întâlnit.
Proba de aptitudini a bobocilor a adus în scenă un demers artistic variat, adolescenţii dovedind că frumuseţea lor este dublată de talent, inteligenţă şi creativitate, momentele pregătite de fiecare fiind primite cu rânduri de aplauze de publicul spectator.
Tinerii au interpretat diverse melodii, au pus în scenă secvențe de teatru concepute chiar de ei, au dansat pe diverse ritmuri și chiar au făcut o demonstrație de BMX.
Proba de spontaneitate a fost structurată în două etape – întrebări de cultură generală şi punerea în scenă de către concurenți, ad-hoc, a unei povești a Hurmulandului, pe care prezentatorii Andreea Juravle și Călin Hrihorciuc le-au citit-o în premieră.
Câştigătorii competiţiei de Miss şi Mister Boboc 2014
Titlurile de Miss şi Mister Boboc 2014 ale Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi au fost câştigate de Cristiana Andronachi şi Cosmin Antoneac.
Preferaţii publicului, respectiv Miss și Mister Popularitate, au fost desemnaţi Maria Mihalescu și Sebastian Prelipcean.
După spectacol, directorul colegiului, prof. Carmen Andronachi, a ținut să le mulțumescă celor implicați în organizare: ,,Apreciez foarte mult munca depusă de către doamnele profesoare care au coordonat organizarea acestui spectacol, dar și de elevii implicați pentru că toate pregătirile au fost făcute în afara orelor de curs. Elevii claselor a XII-a s-au ocupat de fiecare pereche de concurenți și efortul depus timp de mai bine de o lună s-a văzut pe scenă întrucât spectacolul a fost unul de o calitate superioară”.
( 4 nov 2014, 14:55:02