Explozie de culori, dansuri bine sincronizate, hohote de râs şi un concert care a ridicat sala în picioare, astfel poate fi rezumat pe scurt Balul Bobocilor la Liceul cu Program Sportiv Suceava.
Tinerii sportivi şi-au desemnat favoriţii la titlul de Miss şi Mister după un spectacol de patru ore, foarte diversificat şi încărcat cu fel de fel de momente comice, artistice sau de aptitudini, care a decurs în general bine, deşi au mai apărut şi unele incidente nedorite.
Curcubeul dansurilor şi cântecelor
Tema spectacolului, curcubeul, a fost ilustrată atât prin decorul plin de culori, cu o mulţime de lumini care îşi schimbau culorile, cât şi prin spectacolele susţinute de elevi.
Intrarea în scenă s-a făcut cu multe efecte speciale, de la fumul gros care a învăluit întreaga scenă, până la roata de lumini şi muzica de fundal, dată la un volum care făcea să bubuie inima în ritmul difuzoarelor.
Dansul majoretelor, cu pompoane şi fustiţe care ilustrau toate culorile curcubeului, a fost o demonstraţie de forţă şi vitalitate, deschizând calea spre dansuri şi mai spectaculoase, susţinute pe parcursul evenimentului.
Bobocii şi boboacele şi-au făcut apariţia în scenă încolonaţi în două rânduri paralele, băieţii oferindu-le fetelor câte o floare, alcătuind apoi perechile de concurs, fiecare participant fiind prezentat pe scurt.
Alexandru Coţofrec, un fost elev al LPS, viitor actor, a încântat publicul cu o poezie umoristică - „Şi îngerii spun poveşti”, dar şi cu o altă povestioară în rime - „Să trăiască arhitectul”, care au stârnit valuri de râsete şi aplauze.
Folclorul românesc a fost bine reprezentat în spectacol de tinerele interprete Denisa Haszda şi Cristina Flutur, dar şi de trupa de dans a liceului, coordonată de cea care a pus mult suflet în organizarea întregului bal, profesoara Lucia Purice. Dansurile autentice populare au fost prezentate într-o tentă modernă, stilizată, admirată de toţi spectatorii.
Prima scenetă a tinerilor sportivi, „Vameşii”, a fost un fiasco, după ce unul dintre actorii de ocazie a uitat replicile. Chiar şi aşa, cumva, sceneta şi-a atins ţinta, stârnind hohote de râs.
Bobocii au avut de înfruntat apoi una din cele mai grele probe, cea a dansului, pe ritmuri de cha-cha, la finalului căreia li s-a cerut să-şi caracterizeze partenerul, ceea ce a stârnit destule zâmbete şi râsete prin sală, mai ales când concurenţii erau puşi în încurcătură de ceea ce li s-a cerut.
După un număr de muzică uşoară, susţinut de Florentina Prisăcaru, a urmat una din cele mai bune scenete ale balului, „Un pedagog de clasă nouă”, susţinut de elevii clasei a XI-a F, care au demonstrat că au reale talente de actori, precum şi un dezvoltat simţ al umorului.
Trupa de dans a liceului a încântat publicul şi cu un energic dans ţigănesc, în care fustele colorate şi cămăşile roşii ale băieţilor au ilustrat din nou tema curcubeului, pentru ca în scurt timp să revină pe scenă în calitate de manechine, într-o prezentare de modă a celei mai noi colecţii de haine a unuia dintre sponsorii balului.
Umorul de situaţie, creat dintr-o confuzie, a fost exploatat cu succes în sceneta „Maimuţa”, după care a venit rândul celor 14 boboci să demonstreze cât sunt creativi sau ce aptitudini au, în proba de talent.
Spectatorii au mai putut admira talentul dansatoarelor de la LPS şi într-un spectaculos dans cu scaunele, dar mai ales la dansul cu eşarfele, un spectacol impresionat, care a uimit publicul prin fluenţa mişcărilor, frumuseţea dansului şi excelenta coordonare.
Nu au lipsit nici scenetele muzicale, atât de gustate de spectatori la toate balurile din judeţ, alegerea melodiilor şi jocul scenic fiind inspirate şi bine sudate.
Ultima probă a bobocilor a fost cea a ţinutelor de seară, în care concurenţii au dat dovadă de stil, eleganţă şi rafinament, pe acordurile muzicale ale melodiei „Over the rainbow”. Întrebările capcană puse de prezentatori, precum „Ce se aşează pe masă, se taie şi nu se mănâncă?”, „Cum iese un cal alb din Marea Neagră?”, sau „Ce are pene şi nu zboară?” au făcut deliciul publicului, dând juriului şansa să acorde ultimele note.
Titlurile de Miss şi Mister Bobocai Liceului cu Program Sportiv Suceava au fost câştigate de Alexandra Lupaşcu şi Sebastian Vicol, în vreme ce alţi şase elevi au fost recompensaţi cu titlurile de Miss şi Mister Dance, Talent şi Popularitate.
Alb Negru şi dansuri fierbinţi
Kamara și Andrei, îndrăgiţii componenţi ai trupei Alb Negru, s-au dovedit o alegere reuşită, aceştia electrizând publicul cu hit-uri precum „Mi-e sete de tine”, „Fierbinte”, „Charisma”, „Magical love” sau „Alors on dance”, care au ridicat în picioare întreaga sală.
Cei doi au reuşit să mobilizeze publicul timp de 40 de minute, interacţionând foarte bine cu cei din sală. Nu în ultimul rând, dansatoarele celor de la Alb Negru, îmbrăcate în costume foarte mulate, cu motive tribale, au făcut o bună impresie, mai ales în rândul tinerilor sportivi, care le-au complimentat şi aplaudat, ba chiar le-au şi scandat numele, mai ales că tinerele „feline” nu s-au abţinut să nu adopte poziţii provocatoare şi să facă incitante demonstraţii de flexibilitate.