Tinerii ştefanişti au fost, cel puţin pentru o seară, captivi în Rusia. Costume frumoase, decor interesant, invitaţi de calitate, multă muncă depusă, dar conţinut lipsit de sare şi piper, aşa poate fi caracterizat, pe scurt, Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Ştefan Cel Mare”, care a avut loc vineri seară.
Spectacolul a avut ca temă frumoasa şi intriganta Rusie, cu ale ei bune şi rele, dar, deşi tema era extrem de generoasă şi a inspirat costume frumoase, aproape toate scenetele s-au învârtit în jurul a două clişee – armele şi băutura.
Talente ruseşti
După un film introductiv, cu răpirea tinerelor care concurau la titlul de Miss Boboc de către terorişti şi recuperarea lor, precum şi cu pierderea unui plic misterios, pe scenă a apărut un soldat rus beat, urmat apoi de prezentatorii îmbrăcaţi în costume tradiţionale din Ucraina.
Prezentarea şi defilarea concurentelor la titlul de Miss Boboc, 12 la număr, a avut loc tot în costume tradiţionale, cu cămăşute albe, înflorate şi fuste albastre, cu margini aurii, înflorate.
Ana Vasilovici, Denisa Barbă, Miruna Radu, Mădălina Hriţcu, Petronela Musteaţă, Roxana David, Alina Ciobanu, Simina Viziteu, Sabina Scripcariu, Andra Babei, Diana Pălimariu şi Gabriela Milici au fost descrise pe scurt, fiind prezentate şi motto-urile după care se ghidează în viaţă.
Graţia şi talentul artistic ale concurentelor la titlul de miss au fost testate într-o probă în care au fost în rolul balerinelor de la Teatrul Balşoi.
Un moment cu adevărat fascinant al balului a fost spectacolul susţinut de micii artişti de la Ansamblul „Kozacioc” din Bălcăuţi, care au încântat întreaga sală cu dansurile lor extrem de energice, pline de viaţă. „Piticii” săltăreţi, ale căror picioare se mişcau atât de rapid că nu puteau fi urmărite când băteau ritmul, s-au dovedit nu doar foarte buni dansatori, ci şi cântăreţi, melodia „Katiuşa” fiind acompaniată de întreaga sală cu bătăi ritmice din palme.
Concurentele la titlul de Miss Boboc au putut fi admirate încă o dată în costume tradiţionale, dar cu alte modele, în care predomina culoarea roşu, dansând un cazacioc.
Porniţi să descopere noi talente, Dan Bitman, Delia și Cheloo au avut parte de fel de fel de surprize. La „X-factorul” celor de la „Ştefan” nu puteau lipsi antitalentele, concurenţi trăzniţi şi talentele nebănuite, precum băbuţele dansatoare de la Eurovision, care, de data aceasta, au impresionat publicul cu o demonstraţie de beat.
Formaţia Ritm-Dans, de la palatul Copiilor, a avut de asemeni o evoluţie frumoasă pe scenă, urmată de o nouă scenetă pe tema recuperării plicului misterios, cu notele acordate de juriu concurentelor în timpul repetiţiilor – o manieră nouă de jurizare pusă în aplicare de ştefanişti.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, aceste scenete, în care totul s-a învârtit în jurul ideii consumului excesiv de alcool şi a armelor folosite în absolut orice ocazie, au fost cele mai anoste momente din spectacol, replicile fiind lipsite de sare şi piper, încât rareori reuşeau să mai smulgă câteva râsete de prin sală.
Personaje celebre, readuse la viaţă
Proba de aptitudini a însemnat o scurtă incursiune în istoria şi cultura Rusiei, personaje celebre precum Regina Ecaterina a II-a, balerina Makarova, jucătoarea de tenis Maria Sharapova, actriţa Olga Kurilenko sau Vera Caslavska, una dintre legendele gimnasticii artistice feminine, fiind întruchipate de concurentele la titlul de Miss Boboc 2012.
Misiunea a fost ceva mai grea pentru fetele care au avut de ilustrat personalităţi precum generalul Mihail Kamenski, Mikhail Kalashnikov, scriitorul Feodor Dostoievski, părintele comunismului, Vladimir Ilici Lenin, dictatorul Stalin ori personajul Ivan Turbincă, încât trăsăturile lor gingaşe erau ascunse de câte o barbă enormă, din care abia puteau vorbi, sau de mustăţi mari şi barbişon, recuzita mai jucându-le feste şi dezlipindu-se când încercau să vorbească.
Din păcate, proba de spontaneitate nu a avut nici o legătură cu personajele ilustrate cu atâta efort. În loc de întrebări de cultură generală, care ar fi putut dezvolta tema aleasă, Rusia, au fost puse întrebări care scoteau în evidenţă anumite trăsături de caracter – defecte sau calităţi - ale profesorilor de la CN „Ştefan cel Mare”, concurentele fiind puse să ghicească cum s-ar manifesta ei în anumite situaţii sau ce ar trebui să facă ele pentru a evita anumite incidente în care sunt implicaţi şi profesorii.
Proba a fost bine primită de public, cu râsete şi aplauze, mai ales că era vorba de persoane foarte cunoscute şi de „slăbiciunile” profesorilor, deşi nu se ştie cât de mult au râs ei la întrebările ce-i vizau.
Talentul muzical al elevilor ştefanişti a fost confirmat şi de prezenţa pe scenă a Andreei Boroleanu şi a Laviniei Istrătoaie, care au interpretat, separat, piesele „Don`t you remember”, respectiv „RIP” - a cântăreţei Rita Ora.
Eleganţă şi rafinament, la proba rochiilor de seară
Ultima probă a concursului de Miss Boboc a scos în evidenţă frumuseţea concurentelor la titlul de miss, care au apărut pe scenă în rochii de seară lungi, vaporoase, în culori plăcute, rotind deasupra capului, cu eleganţă, umbreluţe de soare, ca la promenadele de altă dată prin centrul Moscovei.
Ultima scenetă, de pantomimă, s-a dovedit a fi cea mai reuşită dintre toate, de această dată publicul chiar având motive să râdă, datorită îmbinării acţiunii actorilor de pe scenă cu fragmente din piese muzicale foarte cunoscute, de toate genurile, de la manele, rock, pop, până la hip-hop.
Sceneta umoristică a făcut o introducere bună către momentul de prezentare a organizatorilor, cărora li s-a alăturat profesorul coordonator Simona Sofronie, care a înmânat cheia succesului următoarei generaţii de stefanişti care va organiza Balul Bobocilor.
Generaţia ...Fără Zahăr
A urmat pauza publicitară, în vreme ce juriul s-a retras să decidă câştigătoarele concursului:
„Ştiaţi că de cele mai multe ori consumul de zahăr produce o serie de boli ca: reumatismul, anemia, astenia, cancerul, scleroza multiplă, sinuzita şi rinita? Tulburările hormonale se agravează ca o consecinţă a consumului de zahăr şi se retrag ca prin farmec odată ce am renunţat la el. De acea, în aceasta seara... FĂRĂ ZAHĂR!!!”.
Trupa „Fără Zahăr”, pentru că despre ei era vorba, nu s-a dezis de obiceiul de a cânta nu doar vocal şi instrumental, ci şi cu sufletul, încât, în scurt timp, aproape întreaga sală era în picioare, cântând şi dansând pe melodii pline de haz, precum „Săndel”, „Stela”, „Desene animate”, „Lugu Lugu”, „Iartă-mă, mămico”, „Trompeţica”, „Dunitru”, „Peneş Curcanul”, „Căţaua” ori „Cântec despre noi”.
Miss Boboc 2012 CN „Ştefan cel Mare”
Momentul mult aşteptat, desemnarea câștigătoarelor concursului de Miss Boboc 2012, a fost posibil doar după dezlegarea misterului plicului pierdut şi căutat de-a lungul întregului spectacol, prin scenetele elevilor.
Astfel, premiul cel mare, Miss Boboc 2012, i-a revenit Roxanei David, locul II a fost ocupat de Miruna Radu, locul III – Andra Babei, iar premiul Miss popularitate a fost acordat Gabrielei Milici.
Alegerile făcute de juriu s-au dovedit în asentimentul publicului, care a aplaudat îndelung toate concurentele şi câştigătoarele.
(22 oct 2012, 13:39:36