Şi elevii Colegiului Tehnic “Petru Muşat” şi-au ales cele mai frumoase boboace la balul pe care l-au organizat vineri seară, la sala „Dom Polski” din municipiul Suceava.
Şi-au ales tema balului o reconstituire a vremurilor lui Caragiale, într-un exerciţiu de imaginaţie închipuindu-şi că spectacolul lor are loc chiar în perioada lui „Nenea Iancu”.
Opt „catindate” la titlul de Miss Boboc „Petru Muşat” 2011
Duduiţele „catindate”, opt la număr, au încercat să farmece juriul, care prin şarmul personal, care cu câţiva poli strecuraţi în buzunarele amfitrionului spectacolului, însă, până la urmă, doar una dintre ele a fost desemnată marea câştigătoare.
Primul moment artistic al spectacolului a fost un dans pus în scenă de mai multe eleve, după care şi-au făcut apariţia, timid, cele opt boboace: Ramona Reziuc, Valentina Gabriela Nichifor, Ana Maria Cozma, Iulia Ionela Nemţoiu, Ionela Chibici, Maria Loua Barac, Simona Georgiana Macovei şi Mirela Cervenciuc, fiecare dintre adolescente făcându-şi prezentarea printr-o scenetă scurtă, după texte adaptate din operele lui Caragiale.
A urmat apoi sceneta „CFR”, evident a marelui Caragiale, scenetă jucată de trei elevi din clasele terminale, momentul fiind urmat de o repriză de muzică populară tot cu o elevă de la „Petru Muşat”, Elisabeta Chira.
Dacă la bacalaureat le va pica I.L. Caragiale, cu siguranţă elevii de la fostul Liceu Industrial Nr. 2, în prezent Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, şi-au învăţat lecţia, vineri seară, urmărind încă o scenetă: „O scrisoare pierdută”.
Următorul număr în program le-a adus din nou în scenă pe cele opt candidate la titlul de Miss Boboc „Petru Muşat” 2011, junele venind însoţite de cavaleri care le-au invitat la un vals sincron.
Dans aerobic şi întrebări de verificare a spontaneităţii
Mon cher, căldură mare în sală, când au apărut de după cortine şi fetele de la „Fit Energy”, cu un dans aerobic cu încălţări Kangoo Jumps.
Următoarele minute din spectacolul celor de la „Petru Muşat” i-au revenit unui elev, alias Tomasso, care a interpretat mai multe piese.
A revenit apoi rândul pe scenă boboacelor cu prezentarea ţinutei de seară, după care prezentatorii i-au adresat fiecăreia dintre candidate câte o întrebare pentru a vedea cât de spontane sunt (Care an durează numai o zi? R.: Anul Nou; Care este diferenţa dintre un urs alb şi 1.000 de urşi albi? R.: 999; Câte zile de naştere are un om în vârstă de 58 de ani? R.: una singură; De ce au uraganele nume de fete? R.: pentru că vin sălbatice şi în forţă şi pleacă cu casa şi maşina; etc.).
Până la deliberarea juriului, în scenă a fost invitată Diana Alexa, o tânără interpretă de muzică populară, care a reuşit prin melodiile sale să dezmorţească atmosfera din sală, mulţi dintre spectatori ridicându-se în picioare şi dansând pe ritmurile folclorice.
Miss Boboc - Maria Loua Barac
Ultimul moment din program până la aflarea adolescentei desemnate Miss Boboc „Petru Muşat” 2011 i-a revenit lui Vasile Seserman, un tânăr sucevean, fost elev al colegiului, care a participat şi la preselecţiile concursului „Vocea României” şi care a interpretat mai multe piese.
Cel mai aşteptat moment al serii a venit după aproximativ o oră şi jumătate de la începerea spectacolului, organizatorii anunţând câştigătoarele: Mirela Cervenciuc – locul III, Valentina Gabriela Nichifor – locul II, Simona Georgiana Macovei - locul I, iar marele premiu i-a revenit Mariei Loua Barac.
Petrecerea elevilor de la „Petru Muşat” a continuat apoi în Club Hollywood, unde organizatorii le-au pregătit încă o surpriză, un concert al cântăreţului JayOh.