Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul” din Suceava nu va avea anul acesta un bal al bobocilor, şi aceasta din cauză că liceul este în „criză” de fete. Fără reprezentantele sexului frumos, care să intre în concursul de Miss, nu se poate face un bal al bobocilor. Michaella Melinte, directoarea Colegiului Tehnic „Samuil Isopescul” din Suceava, a declarat că „în primul an de liceu sunt doar şapte fete, şase într-o clasă şi una singură într-o altă clasă, iar unele dintre ele, din considerente religioase, nu pot participa la balul bobocilor”. În consecinţă, evenimentul anual de sărbătorire a noilor elevi ai şcolii nu va mai avea loc. Michaella Melinte a spus că „nu este singurul an în care am avut această problemă”. Potrivit directoarei, şi cu şase, şapte ani în urmă, la liceu nu s-a organizat un bal al bobocilor, din aceleaşi motive, lipsa fetelor care să participe la concursul de Miss.
Balurile bobocilor organizate de către liceele şi colegiile sucevene au debutat la jumătatea acestei luni şi vor continua până spre sfârşitul lunii viitoare.
(25 oct 2011, 12:58:02