Balul bobocilor organizat de Liceul cu Program Sportiv Suceava, desfăşurat miercuri, 10 noiembrie, la Casa de Cultură Suceava, a avut ca temă „Festivitatea de premiere”, dând ocazia organizatorilor să-i premieze cu diplome de excelenţă pe cei mai buni sportivi ai liceului, la diferite discipline, şi pe elevii premianţi la concursuri naţionale şi internaţionale.
Nu au fost uitaţi nici sportivii de performanţă, care au avut ca punct de plecare Liceul cu Program Sportiv Suceava, şi nici profesorii care i-au format, numele lor fiind rostite de prezentatori pe scenă, în aplauzele publicului. Seara de miercuri a fost seara elitelor, balul bunului-gust, al performanţei, al preţuirii celor care muncesc acum în acest liceu, dar şi al celor plecaţi de pe băncile şcolii sucevene. Profesorii Adrian Vizitiu şi Lucia Purice sunt printre cei care s-au implicat cel mai mult în realizarea balului de la „Sportiv”.
Prezentare în versuri
Decorul spectacolului a fost realizat în acord cu tema balului. Pe fundalul scenei, privirea spectatorului era atrasă de o pânză imensă, verde (gazon), pe care au fost pictate două porţi, o linie de centru, asemeni unui teren de fotbal adevărat. În faţa scenei, se aflau cupe câştigate de sportivi de-a lungul timpului, un palmares cu care elevii se mândresc.
Pentru a fi şi mai convingători, gazdele spectacolului au „vorbit” în versuri, „Ne bizuim pe performanţă/La-nvăţătură şi la sport!/Drept argument, vă stă în faţă/Vitrina noastră de succes!/ Râvnim cu toţi la marea Cupă/Şi nu uitaţi că-n mod activ/Un loc de frunte azi ocupă/ Liceul cu Program Sportiv!”.
Diplome de excelenţă pentru elite
La debutul spectacolului a urcat pe scenă trupa de majorete a liceului, 12 adolescente antrenate de profesoara Lucia Purice, care prin mişcare şi culoare au destins atmosfera în sala de spectacol. Între momentele de dans, divertisment şi probele de concurs la care au fost supuşi bobocii, organizatorii i-au chemat pe scenă pe cei mai buni atleţi ai liceului, cei mai buni fotbalişti, handbalişti, cei mai buni elevi la lupte, rugbyşti şi voleibalişti ai liceului.
Prima probă a aspiranţilor la titlurile de Miss şi Mister, opt perechi de boboci, a fost proba ţinutei de zi. Veseli, frumoşi, fără prea multe emoţii, bobocii şi-au propus de la început să se distreze, indiferent de locul pe care îl vor ocupa pe podium. Pentru că fiecare bal este prilej de bună dispoziţie, mai mulţi elevi din clasa a V-a, sub îndrumarea profesoarei Maria Strugari, au realizat o parodie după basmul „Alba ca zăpada”, care a fost pe gustul spectatorilor. Varianta modernă a basmului s-a finalizat cu îndemnul „fiţi copii cât mai puteţi”.
Sceneta „Confuzie”, parodia „Deşu şi Kant”, momentul artistic în care, sub îndrumarea profesoarei Lucia Purice, elevul Adrian Grigorean, din clasa a X-a F, a interpretat la fluier o piesă de muzică clasică, au fost doar câteva din elementele apreciate şi aplaudate din spectacol.
„Cha cha”, „ciuleandra”, „menuet”
Cea de-a doua probă a bobocilor a fost proba „Crazy”, la care elevii au demonstrat că au multă imaginaţie în materie de vestimentaţie. Mai mult decât hainele şi accesoriile, a contat atitudinea bobocilor, felul în care s-au prezentat în faţa juriului şi a publicului. Fiecare boboc şi-a luat o nouă identitate, în funcţie de vestimentaţia pe care o purta, şi astfel s-a prezentat publicului. Foarte apreciate au fost momentele de dans, „cha cha”, „ciuleandra”, „menuet”, un vechi dans francez din perioada barocă, realizate de trupa de dans a Liceului cu Program Sportiv, coregraf profesor Lucia Purice.
Au urmat în program şi alte momente artistice savuroase, care au stârnit râsul şi aplauzele publicului, schiţa umoristică „Impozitul pe cal”, umorul englezesc dintr-o scenetă în limba engleză, interpretată de doi elevi de clasa a XII-a, sub îndrumarea profesoarei Alina Dobroghii, parodie la „Scrisoarea a III-a”, cu Alexandru Coţofrec, din clasa a XI-a E.
Loredana Prisăcariu, din clasa a X-a E (îndrumător profesorul Tudorel Axinte) a interpretat o piesă cunoscută din folclor, „Cui nu-i place dragostea?”, în aplauzele colegilor din sală.
Dans şi improvizaţie
Mulţi dintre spectatori s-au ridicat în picioare, s-au prins de mâini şi au dansat pe ritmuri populare. L-a fel s-a întâmplat şi când Roxana Sava, o altă elevă a liceului, a interpretat două piese de muzică populară.
Nu a lipsit din spectacol nici muzica folk, „Dans – Made in Roumanie”, coregrafia profesor Lucia Purice, „teatru – mut” cu Raluca Şpac.
O altă probă prin care au trecut bobocii a fost cea a abilităţilor sportive, la care, aşa cum le stă bine sportivilor, au venit echipaţi lejer, în tricouri albe, inscripţionate „Cupa liceelor”, şi pantaloni scurţi. Bobocii s-au simţit în elementul lor, mai comod decât la proba ţinutelor de seară, când, îmbrăcaţi elegant, au trebuit să o facă şi pe „scriitorii”. Fiecare concurent a primit din partea prezentatorilor câte un bilet, pe care erau scrie cinci cuvinte, cu care trebuiau să formuleze un enunţ logic. A fost o probă distractivă, şi pentru concurenţi, dar şi pentru cei din sală, care s-au distrat copios la auzul unor „compoziţii” realizate de boboci.
Festivitatea de premiere
După ce i-au văzut în ţinuta de zi, la proba de abilităţi sportive, în ţinuta de seară, dar şi în postura de „scriitorii”, juriul a decis: Miss Boboc a fost desemnată Roxana Ilaş, iar Mister Boboc este Ştefan Amanoloaie; Mister Sport a fost desemnat Irinel Proţiuc, în timp ce Demetra Serediuc a fost numită Miss Sport; Sânziana Mandiuc a primit titlul de Miss Popularitate, iar Mister Popularitate este Ionuţ Andrei Serediuc. Demetra Serediuc a primit un premiu din partea Clubului Babylon - Miss Babylon, club în care au petrecut sportivii după bal. Adolescenţii Sânziana Mandiuc şi Emanuel Burlea au primit câte un premiu din partea unui site.
Elena Gheorghe, iritată de fotografi, la Balul de la „Sportiv”
Balul Bobocilor de la „Sportiv” a avut-o ca invitată specială pe Elena Gheorghe, care s-a arătat iritată de insistenţa cu care fotografii aflaţi în primele rânduri o „pozau” din toate părţile.
„Pentru Dumnezeu, ce tot pozaţi? S-a terminat sesiunea foto, domnilor! Suntem la concertul unui liceu, nu la o şedinţă foto. Cred că aveţi mii de poze cu mine. Vă rog să faceţi poze profesionale, de la mijloc în sus”, a spus artista. Pentru că vocea fermă a Elenei Gheorghe nu i-a potolit pe unii dintre fotografi, ea s-a mai oprit de două ori în timpul concertului, şi le-a spus „stop” fotografilor. „Gata. Nu mai fotografiaţi. Sun plătită să cânt, nu am venit la o şedinţă foto”, a spus interpreta.
În contractul de prestări artistice, pe care artista l-a semnat cu Liceul cu Program Sportiv, la unul dintre puncte este stipulat că „înregistrarea audio sau video a spectacolului poate fi făcută cu acordul ambelor părţi şi nu va fi folosită în scop public, comercial sau politic”.
Show de 40 minute şi aproape 2.000 de euro
Artista Elena Gheorghe a susţinut la Suceava un concert de aproximativ 40 de minute, pentru care a încasat 1.950 de euro, cu tot cu cheltuielile de deplasare. Elevii au plătit câte 25 de lei pentru un bilet, în care a fost inclusă şi intrarea în Club Babylon.
Dincolo de incidentul cu fotografii (pe care nu l-aş fi prevăzut la începutul spectacolului, când Elena Gheorghe s-a arătat foarte veselă, relaxată şi a vorbit civilizat cu admiratorii), artista, împreună cu cele două dansatoare, Ana Maria şi Adriana, au reuşit să facă atmosferă foarte frumoasă la balul sportivilor.
Ea a interpretat câteva piese cunoscute de liceeni, cel puţin refrenele cântecelor, „Soarele meu”, piesă apărută pe piaţa muzicală cu opt ani în urmă, „Până la stele”, „Vocea ta”, „Ochii tăi căprui”, „Te ador”, „Visător” şi „The Balkan Girls”.
La piesa „Ochii tăi căprui”, Elena Gheorghe le-a trimis în sală pe dansatoare, pentru a alege băieţi frumoşi cu care să danseze pe scenă. S-a nimerit ca unul dintre dansatorii aleşi să fie un boboc, participant la concursul de Mister, pentru care showul Elenei Gheorghe va fi de neuitat.
Un alt „fericit” al serii a fost şi „Danonino”, un elev de la „Sportiv”, pe care colegii din sală l-au numit aşa şi care a dansat cu ambele dansatoare în acelaşi timp, pe scenă. Atmosfera în sală a fost plăcută, tinerii au dansat şi i-au făcut galerie Elenei Gheorghe. La finalul concertului, elevii nu au solicitat un bis din partea artistei, pe scenă intrând, imediat după show-ul Elenei Gheorghe, bobocii şi prezentatorii, pentru premiere.