Mare bal mare de Halloween, la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava.
Balul Bobocilor va avea loc pe 28 octombrie 2010, şi pentru că este în preajma renumitei sărbători de Halloween, care are loc pe 31 octombrie, liceenii de la Economic au ales această sărbătoare să le patroneze balul.
22 de bobocei, 11 fete şi 11 băieţi, vor intra într-o competiţie strânsă, care va avea ca miză desemnarea „frumoşilor” liceului.
Pregătirile pentru bal sunt deja în toi şi, aproape zilnic, în sala de sport a colegiului, boboceii candidaţi la titlurile de Miss şi Mister, coordonaţi de profesoara Alexandra Dorneanu şi de 12 elevi de clasa a XII-a, învaţă să păşească pe podium, să danseze şi să-şi poarte ţinuta. Fiecare pas este atent urmărit şi corectat, astfel încât, în seara cea mare, totul să decurgă „ca la carte”.
Numărul boboceilor care s-au înscris la preselecţia pentru concursul de frumuseţe a fost mai mare, iar profesoara Alexandra Dorneanu a spus că 30 de fete şi 24 de băieţi din clasa a IX-a au participat la preselecţie. Aceştia au fost supuşi unor probe, au fost notaţi şi, în funcţie de punctajul obţinut, primii 11 candidaţi, atât la fete, cât şi la băieţi, au fost finalişti şi vor participa la Balul Bobocilor.
Bobocii de la Economic, dar nu numai bobocii, ci toţi elevii liceului, vor petrece sărbătoarea de Halloween cu Dj Sava şi Raluka, invitaţii la bal. Prezenţa acestora a fost deja confirmată, iar liceenii aşteaptă petrecerea. Profesoara Alexandra Dorneanu a spus că invitaţii sunt pe placul elevilor, întrucât alegerea lor s-a făcut prin sondaj în şcoală. „Am făcut un sondaj printre elevi şi le-am cerut să aleagă pe cine vor să invite la bal. Aşa facem de doi ani, şi suntem şi noi, şi ei mulţumiţi. Elevii au ales, în marea lor majoritate, ca invitaţii balului să fie Dj Sava şi Raluka şi dorinţa lor a fost împlinită”, a spus profesoara Alexandra Dorneanu.