Aflat pentru a patra oară la Suceava, după ce anul trecut a fost invitat la mai multe baluri ale bobocilor, Alex s-a dovedit a fi în formă maximă la spectacolul de la „Alimentar”, susţinând, mai bine de jumătate de oră, un concert live.
Cu muzică R&B, combinată cu hip – hop şi pop, Alex a reuşit să smulgă aplauze îndelungi de la fani (mai ales fane). Totuşi, publicul s-a dovedit destul de rigid pe parcursul concertului. Poate că elevii s-au speriat când au văzut şi auzit un solist tânăr care cântă live. Prestaţia dansatorilor care îl însoţesc pe Alex în concerte a fost foarte bună.
„Yamasha”, „Jurnalul unei fete”, „Doar ea”
Cei patru dansatori au executat mişcări de dans dificile, au făcut pe scenă tot felul de salturi îndrăzneţe, răsuciri şi piruete, toate acompaniate de muzica DJ Speak.
Aceşti tineri au contribuit destul de mult la reuşita spectacolului, cu mişcările lor de street dance, foarte acrobatice.
Alex a interpretat piese cunoscute de public, piese de pe albumul „Yamasha”: „Dragoste la prima vedere”, „Yamasha”, „Jurnalul unei fete”, „Doar ea” (la care a realizat şi un videoclip). Doar un sfert din sală s-a ridicat în picioare şi a dansat pe ritmurile R&B.
După ce şi-au încheiat concertul, solistul, împreună cu DJ–iul şi dansatorii s-au retras în culise, fără ca publicul să îi recheme pe scenă pentru a interpreta încă o piesă.