Seat reacţionează prompt la dorinţele pieţelor europene. Consumatorul se orientează spre modele tot mai economice, aspect ce se reflectă şi în statisticile ultimilor ani. În sprijinul acestei categorii de clienţi care preferă un automobil cu un consum modest, Seat a creat o linie specială denumită Ecomotive.
În rândurile familiei de automobile eficiente intră şi León, modelul de clasă compactă lansat în anul 1999. Noua versiune, León Ecomotive, are un consum mediu de doar 3,3 litri.
Performanța este realizată de un motor cu o cilindree de 1.6 litri ce produce 110 cai putere. Cuplul motor maxim de 260 Nm la 2.000 rpm, asigură sprinturi vioaie.
León Ecomotive demarează de la 0-100 km/h în 11 secunde.
Cu un singur plin de carburant, Seat León Ecomotive poate parcurge aproximativ 1.800 km, cel puţin aşa spune producătorul. Economia de carburant este posibilă ca urmare a unor modificări de natură tehnică, dar şi datorită faptului că inginerii au supus modelul la o „cură de slăbire”.
Kilogramele date jos au făcut ca atât consumul cât şi emisiile să coboare la un nivel convenabil.
Motorul a fost recalibrat şi este gestionat de o unitate de control electronică pentru optimizarea consumului, rapoartele transmisiei manuale sunt mai lungi în treptele trei, patru, cinci, șase iar trenul rulant este înzestrat cu pneuri cu rezistenţă scăzută la înaintare şi jante de 16 inch.
Nivelul noxelor este de 87 g/km, unul din cele mai scăzute din clasa compactă.