Peugeot aduce în atenția familiștilor ultima evoluție a celui mai confortabil monovolum al mărcii. Binecunoscutul 5008 trece printr-o serie de schimbări deloc neglijabile, schimbări survenite pe fondul unei restilizări aplicate la trei ani de la lansare. Există noutăți atât la partea de design cât și la partea tehnică.
5008 Facelift încorporează dotări mai numeroase, printre care și o cutie de viteze manuală optimizată.
Partea de motorizare rămâne neschimbată. Gama de propulsoare include versiunile pe benzină de 120 și 156 cai putere, acompaniate de trei unități turbodiesel de 114, 150 și 163 cai putere.
O noutate este cutia automată ETG ("Efficient Tronic Gearbox"), ce înclocuiește transmisia CMP.
Monovolumul Peugeot poate fi comandat cu jante de 16,17 și 18 inci și două noi nuanțe pentru caroserie, gri și maro.
Linia exterioară este revizuită ușor, în schimb există și elemente complet noi precum blocurilor optice față, grila motor și spoilerele. Cu mici excepții, interiorul este identic modelului anterior.
5008 este un vehicul cu trei rânduri de scaune și șapte locuri. Volumul portbagajului este neschimbat, standard acesta având 579 de litri. Modelul francez poate fi comandat și în versiunea de cinci locuri, versiune ce dispune de un compartiment mai generos pentru bagaje.