Lexus se mândrește cu o familie de automobile eficiente și luxoase. Ultima generație GS se încadrează perfect în cerințele publicului european, în ceea ce privește consumul de carburant. Favoritul numărul 1 va deveni însă noul GS 300h.
Conform datelor publicate de marca japoneză, limuzina cu motorizare hibridă consumă doar 4,7 litri de benzină la 100 km.
GS 300h este propulsat de un motor de 223 de cai putere, din care 178 revin motorului pe benzină cu o cilindree de 2,5 litri. Două motoare electrice sunt atașate trenului de rulare, prezența acestora fiind un real ajutor în lupta pentru reducerea consumului.
Sedanul japonez dispune de o cutie de viteze ECVT cu control electronic, etajată astfel încât schimbările treptelor de viteză să se facă lin și eficient.
Noul GS 300h este văzut de Lexus ca o alternativă la motoarele diesel de 2,0 litri ale concurenților germani de la Audi și BMW, care livrează pe piața europeană versiunile A6 și Seria 5 cu propulsoare turbodiesel foarte economice.