Alfa Romeo consideră că poate să-și dubleze performanțele în vânzări folosind în următorii trei ani garnitura actuală de modele. În 2008, când au pătruns în clasa B, au avut speranța că vor putea atinge performanțele celor de la Mini, iar micul Mi.To nu le-a înșelat așteptările. Disponibilă doar în versiunea cu 3 uși, subcompacta premium va avea pe viitor și o versiune în 5 uși și asta pentru că Mi.To se descurcă admirabil, iar obiectivele vor fi depășite.
Vânzările subcompactei în 3 uși se află sub auspicii dintre cele mai bune.
Mi.To şi Giulietta vor ajunge să vândă împreună aproape 250.000 de modele, adică va putea depăși cu mult performanțele obținute în ultimii doi ani de Alfa Romeo.
Deși statistic vorbind o mașină în cinci uși asigură mai mult succes, directorul executiv Harald J. Wester spune că peste doi ani, când se va lansa noua generație Mi.To, va exista şi un model în cinci uși.
Oficialul se declară fericit de ceea ce au realizat până acum cu Mi.To. Impactul bun în rândul clienților europeni a generat prognoze foarte optimiste pentru Alfa Romeo.
Recent, marca premium și-a stabilit un nou obiectiv în care își propune ca în anul 2014 să vândă 500.000 de mașini anual, din care 150.000 în afara granițelor Europei. Potrivit declarațiilor făcute de Harald J. Wester pentru a-și putea duce la bun sfârșit strategiile, Alfa Romeo va avea concepe o gamă mai largă de automobile care să o reprezinte pe mai multe segmente.
Astfel, pe lângă noului hatchback Mi.To în cinci uși, vor mai fi lansate un SUV de dimensiuni compacte, un model decapotabil în 2015 cât și noua Giulia, succesorul lui 159 ce va fi livrat în două variante de caroserie.