BMW prezintă cea mai de succes familie de automobile premium de clasă medie. Ajuns la maturitate, Seria 5 primește o serie de îmbunățățiri estetice cât și unele inovații interesante care au rolul de a îmbunătăţi plăcerea condusului. De la lansarea actualei generaţii, au fost vândute peste un milion de unităţi din versiunile BMW Seria 5 Sedan, BMW Seria 5 Touring şi BMW Seria 5 Gran Turismo, ceea ce a conferit acestui model prima poziție în segment la nivel mondial.
Noul BMW Seria 5 Gran Turismo are bara faţă modificată, pentru o imagine cu un plus de forță. Noul design al spatelui creează o impresie de alungire şi de apropiere de sol. Datorită designului tridimensional al suprafeţei din jurul suportului pentru plăcuţele de înmatriculare şi benzii cromate din bara spate, caracterul dinamic se bucură de un plus de profunzime.
Farurile cu xenon sunt disponibile standard la toate modelele, în timp ce farurile LED adaptive se află pe lista opţionalelor, în premieră alături de proiectoarele LED de ceaţă. Pe de altă parte, semnalizatoarele laterale sunt integrate în oglinzile retrovizoare. O altă noutate la BMW Seria 5 sunt pachetele BMW Luxury Line şi BMW Modern Line, care cuprind dotări exclusive de design şi echipamente. De asemenea poate fi comandat un pachet M Sport, personalizat pentru fiecare variantă de model.
Mai rapide, mai economice, mai ecologice: toate variantele BMW Seria 5 dispun de o serie de detalii optimizate. Rezultatul îl reprezintă un consum de combustibil redus (în unele cazuri, o scădere semnificativă), dar fără vreun compromis din partea calităţilor sportive. Majoritatea modelelor oferă performanţe îmbunătăţite. În plus, toate variantele de motorizare îndeplinesc deja normele EU6 cu privire la emisii, standard care va intra în vigoare abia în luna septembrie 2014. Pentru aceasta, modele diesel sunt echipate standard cu tehnologia BMW BluePerformance de reducere a oxidului de azot.
Lansarea pe piaţă a noii game BMW Seria 5 înseamnă şi extinderea gamei de motoare. De exemplu, BMW 518d reprezintă noua variantă diesel entry-level a gamei. Motorul diesel cu patru cilindri cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, ce dezvoltă 143 CP, poate fi comandat atât pentru noul BMW Seria 5 Sedan, cât şi pentru noul BMW Seria 5 Touring.
Tehnologia şasiului - care include suspensie faţă cu două braţe triunghiulare suprapuse, punte spate integrală şi Electric Power Steering (servodirecţie electrică) cu funcţie Servotronic standard - a fost revizuită suplimentar pentru a furniza un echilibru de neegalat între performanţele sportive şi confortul călătoriei.
Au fost extinse şi variantele de motorizare care pot fi combinate cu sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive.
Odată cu introducerea versiunii 518d, prețul pentru cel mai accesibil BMW Seria 5 Sedan din gamă coboară la 35.000 Euro fără TVA (43 300 Euro cu TVA). La polul opus, cel mai exclusiv model rămâne BMW Seria 5 GranTurismo 550i xDrive cu un preț de pornire de 67.900 Euro fără TVA (84.196 Euro cu TVA).