Green Car of the Year este cel mai celebru concurs dedicat mașinilor ecologice. Ca și în anii din urmă, premiul va fi acordat în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles, organizat la sfârșitul lunii noiembrie. Organizatorii competiției au anunțat mașinile care au intrat în finală.
Pentru titlul suprem se bat două modele europene și trei japoneze: Audi A6 TDI, BMW 328d, Honda Accord, Mazda3 și Toyota Corolla.
Concursul este realizat de publicația americană „Green Car Journal“ care admite în concurs vehicule reprezentative, atât hibride, electrice cât și cu motorizări convenționale.
Din juriu fac parte prezentatorul și vedeta TV Jay Leno, Jean-Michel Cousteau, președintele Ocean Futures Society și Matt Petersen, șeful Global Green USA.
Green Car of the Year este la cea de a opta ediție. Anul trecut premiul a revenit limuzinei premium electrice Tesla S.
Câștigătorul va fi anunțat pe 21 noiembrie 2013.