Volkswagen își va extinde gama de modele SUV cu un al treilea exponent. Germanii au identificat un sector liber, rămas neacoperit, pe care vrea să-l exploateze cu un model de talie medie. Acesta se va poziționa sub Touareg și va măsura aproximativ 4,60 metri.
Bazat pe platforma viitorului Passat, noul SUV va avea dimensiuni apropiate actualului Audi Q5 și va fi oferit cu un sistem de tracțiune integrală 4Motion.
Marca germană întenționează ca modelul să fie lansat la un an de la debutul noii generații Passat.
Mai precis, în anul 2015 acesta ar putea debuta pe piața europeană. Interiorul va fi conceput să găzduiască cinci persoane, iar linia exterioară va fi conturată după noua filozofie de design a mărcii.
SUV-ul va fi echipat cu Euro 6, atât turbodiesel cât și turbo pe benzină, transmisii automate cu 8 trepte și sistem start/stop.