Toyota va aduce în toamna acestui un set de echipamente proaspete pentru GT 86. Fanii mărcii japoneze vor avea posibilitatea de a-și personaliza modelul coupe cu accesorii sport. Atât exteriorul cât și interiorul vor fi individualizate.
Marca japoneză încearcă să ofere viitorilor proprietari numeroase posibilități de personalizare, care accentuează latura sportivă a mașinii.
Pachetul include și un set de stickere gri și negre ce pot fi aplicate pe capotă, pavilion și deasupra pragurilor exterioare.
Capacele oglinzilor pot fi îmbrăcate cu finisaje din carbon.
Pentru că aspectul contează, specialiștii Toyota au pregătit și trei seturi de jante de 18 inch din aliaj. Clientul va putea alege modelul cu lac negru mat, cel complet lustruit și vopsit în nuanță gri Himalaya sau jantele grafitate “Ultraleggera”.
Toyota promite o ”experiență de conducere mult mai intensă” prin coborârea gărzii la sol cu 30 de milimetri.
Interiorul nu a fost neglijat, marca japoneză urmând să propună viitorilor clienți inserturi care imită fibra de carbon, sistemul de navigaţie şi multimedia “Touch & Go Toyota”, dotat cu monitor color touch-screen, Bluetooth, port USB și funcția Google Local Search, plus un sistem audio JBL.