Nissan își revizuiește cu atenție strategia în competitivul sector SUV. Inspirați de popularitatea Daciei Duster, oficialii mărcii japoneze au decis să reînvie modelul Terrano care de astăzi se întoarce în lumea auto. A treia generație debutează la aproape șapte ani distanță de la producția ultimului automobil sub acest nume.
Disponibil în primă instanță doar în India, noul Terrano este la nivel tehnic și mecanic un autentic Duster garnisit la exterior și interior cu elemente din universul Nissan.
Alura robustă, aripile evazate, liniile curate și ușor ascendente ale profilului amintesc de Duster, pentru ca partea din spate să accentueze din nou stilul de design Nissan.
Secțiunea spate cu aspectul său spartan se remarcă prin aceeași linie curbă în dreptul blocurilor optice, luneta trapezoidală și spoilerul fiind aproape similare cu cele ale modelului Dacia. Ceea ce diferă este ușa portbagajului cu locul mult mai generos pentru numărul de înmatriculare, blocul de lumini și poziționarea numelui mașinii.
La interior, instrumentarul de bord, schimbătorul de viteze și aeratoarele laterale sunt preluate de pe Dacia Duster, iar o parte a consolei centrale de la Dacia Lodgy. Volanul, aeratoarele centrale, planșa de bord și scaunele dispun de un design după canoanele Nissan. Finisajele par superioare modelului românesc, la fel și calitatea materialelor plastice din habitaclul bicolor.
Versiunea de vârf poate fi echipată cu scaune din piele de culoare bej, mânere cromate și inserturi lucioase ce imită lemnul.
Pe piața indiană va avea un tarif de listă de aproximativ 11.500 de euro, față de cei 14.500 de euro cât cere marca franceză pe versiunea de intrare.
Comenzile s-au deschis pe 1 septembrie 2013.