Honda pregătește o nouă ”lovitură” în ”războiul” hibridelor. După ce Toyota a început să livreze prima flotă experimentală de hibride plug-in (cu alimentare la priză), al treilea mare producător auto din Japonia și-a anunțat public intenția de a comercializa un model similar în viitorul apropiat.
Testele au început deja în mai multe locații, noul hibrid fiind conceput să ofere o autonomie extinsă.
Insight pare un candidat serios în acest sens având în vedere manevra celor de la Toyota de a înzestra mult mai celebrul Prius cu o astfel de tehnologie.
Primele teste cu rol experimental sunt efectuate în S.U.A și Japonia.
În acest context, Honda testează nu doar fiabilitatea sistemului hibrid plug-in, ci și funcționalitatea tehnologiilor de comunicaţii aflate la bord. În teste sunt monitorizate și modul de încărcare al bateriilor mașinii direct de la priză.
Noul hibrid va permite creșterea autonomiei de drum cu aproximativ 150 km față de versiunile bezină-electric disponibile acum în familia Honda.