Fiat este patru ani producătorul cu cele mai mici emisii din Europa. Ambițiile autorului tehnologiilor common-rail și MultiAir vor genera noi inovații în beneficiul clientului dar și protecției mediului înconjurător. Departamentul FPT, unde au luat naștere propulsoare revoluționare precum MultiJet, are acum misiunea de a dezvolta o versiune benzină-electric pentru noul propulsor bicilindric de 0,9 litri.
Unitatea cu doi cilindri ce va opera în tandem cu un motor electric va fi asociată micului model retro 500.
Producătorul vrea ca în cel mult doi ani să aducă pe piață propulsorul hibrid ce va intra și în dotarea altor modele precum Punto și Panda. Tehnologia va fi implementată și de Alfa Romeo pe juniorul Mi.To.
Intenţiile mărcii italiene referitoare la dezvoltarea de modele mai economice și prietenoase cu mediul au fost anunţate anterior prin conceptele Panda Aria şi 500 Aria.
Pentru Fiat cuvântul de ordine va fi eficienţa în consum, iar pentru a îndeplini acest criteriu platforma hibridă va fi echipată cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj şi sistem start-stop.
Folosind o caroserie uşoară, suspensii şi elemente ale direcţiei ce vor suferi unele modificări, italienii estimează că versiunea 500 MultiAir Hybrid va avea un consum mediu de 2,6 – 2,8 litri la 100 de km parcurşi. Grație emisiilor foarte scăzute, sub 80 g/km de dioxid de carbon, citadina pe alimentare alternativă va putea îndeplini normele Euro 6.