Maserati își va lega numele de sistemele de propulsie diesel. Anul acesta, producătorul din Modena va oferi clienților săi primul automobil cu motor cu aprindere prin compresie. Marca de lux a grupului Fiat țintește prin această mutare creșterea vânzărilor globale și atragerea unui segment nou de cumpărători.
Versiunea diesel va fi un exemplar Ghibli, noua limuzină de clasă medie de la Maserati, care se va bate cu Audi A6 și BMW Seria 5.
Unitatea, ce va fi concepută integral de specialiștii de la Fiat Powertrain în colaborare cu VM Motori, va dezvolta 320 de cai putere. Resursele vor proveni dintr-un propulsor cu 6 cilindri în V, performanțele urmând să fie la nivelul concurenţilor ce oferă unităţi turbodiesel de 3.0 litri.
Deși va fi un model pe motorină, italienii vor pune un accent deosebit pe sportivitate fără însă a neglija aspectul consumului. Tracțiunea spate, transmisia automată și un cuplu motor generos sunt câteva din elementele care vor garanta dinamica necesară unui sedan luxos cu amprentă sportivă.
Maserati afirmă că Ghibli V6 Diesel va respecta spiritul sportiv al mărcii şi va avea sunetul inconfundabil al propulsoarelor cu emblema Tridentului.