Renault și-a desemnat modelul care pentru o bună perioadă de timp va fi considerat vârf de gamă. Se numește Latitude este unul din cele mai scumpe vândute vreodată de marca franceză. Este un sedan cu accente premium, cu patru uşi, mai spațios și mai mare decât Renault Laguna.
Cu un design convențional, dimensiuni potrivite unei mașini care pune accent pe confort (este cu 19 cm mai lungă decât Laguna) și o calitate a interiorului cu mult peste ceea ce găsești la un Renault obișnuit, Latitude dorește să se afirme pe un segment învecinat cu limuzinele de top.
Printre elementele aflate în echipare standard sau opţională, sunt farurile dual-xenon cu iluminare adaptivă, sistem de climatizare pe trei zone, scaun şofer cu funcţie de masaj și un sistem audio Bose cu zece difuzoare.
Renault va lansa Latitude anul viitor în Europa cu o gamă de patru motoare: trei diesel de 150 CP, 175 CP, 240 CP și unul pe benzină de 3.5 litri ce produce 240 CP.
Unitățile cu patru cilindri vor fi cuplate la transmisii manuale cu 6 trepte în timp ce versiunile V6 (diesel și benzină de 240 de CP) vor ava în dotare cutii automate cu variație continuă.
Compartimentul bagajelor oferă standard 511 de litri, mai puțin decât Skoda Superb și Opel Insignia, dar mai mult decât Volkswagen Passat.