BMW a subcris cu plăcere modei versiunilor 4x4, odată cu apariția lui X5. Treptat, tehnologia de tracțiune integrală a cucerit modele reprezentative ale mărcii precum Seria 7 și Seria 3. Lista versiunilor cu tracțiune pe toate roțile include și Seria 5 GT care beneficiază de sistemul xDrive.
Comparativ cu versiunile cu tracțiune spate, cele echipate cu sistem xDrive sunt mai scumpe cu 2.000 de euro.
Tehnologia inteligentă BMW de tracţiune integrală a fost concepută pentru modelele BMW X. Punctul forte al acestei tehnologii superioare este răspunsul rapid şi flexibilitatea mare cu transferul cuplului până la 100% pe puntea spate.
Sistemul îmbunătăţeşte nu numai aderenţa ci şi dinamica pe drumurile virajate: controlat electronic, răspunde la tendinţele de subvirare sau supravirare prin transferul cuplului între cele două punţi.
BMW 550i xDrive Gran Turismo este propulsat de un performant motor V8, care dispune de tehnologia BMW TwinPower Turbo şi de High Precision Injection. Cu o capacitate de 4,4 litri, acest remarcabil motor cu opt cilindri furnizează cu o putere maximă de 300 kW/407 CP, pe o plajă cuprinsă între 5.500 şi 6.400 rpm, precum şi un vârf al curbei de cuplu de 600 Nm, care se păstrează constant între 1.750 şi 4.500 rpm.
Cuplul superior, care devine disponibil de la un nivel redus al turaţiei şi se menţine pe un interval larg, este acum folosit cu şi mai multă precizie pentru o dinamică superioară prin tehnologia BMW xDrive.
Astfel, acceleraţia de la 0 la 100 km/h se realizează în 5,4 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.
Consumul mediu de combustibil în ciclul de testare EU este de 11,8 litri/100 km, iar nivelul emisiilor CO2 ajunge la 275 grame per kilometru. BMW 550i xDrive Gran Turismo este primul model care combină o tracţiune integrală atât de inteligentă cu dinamica superioară, confortul călătoriei şi eficienţa unei transmisii automate cu opt trepte.
Motorul diesel cu şase cilindri dispuşi în linie din echiparea modelului BMW 530d xDrive Gran Turismo este, de asemenea, un etalon de performanţă în clasa sa. Cu o cilindree de 3,0 litri, motorul dispune de carte integral din aluminiu, sistemul de turbocompresie având geometrie variabilă a admisiei care asigură o furnizare superioară a puterii şi a performanţelor perfect adaptate pentru orice condiţii de condus.