Porsche are puterea de a transforma fiecare produs într-un succes de casă. Ultimul exemplu în acest sens este 911 GT2 RS, unul din puținele automobile de serie care utilizează configurația mașinilor de competiție. La scurt timp de la deschiderea comenzilor producătorul a reușit să acopere integral producția stabilită pentru acest model.
Producţia pentru 911 GT2 RS s-a epuizat într-un timp record, fapt ce surprinde până și pe producător care se aștepta ca unitățile disponibile să fie comandate în decursul a trei-patru luni.
Disponibil doar în 500 de exemplare, bolidul german se remarcă prin dotările sale de excepție cât și prin performanțe. Propulsat de un motor boxer de 620 de cai putere, cu două turbine cu geometrie variabilă, GT2 RS este nu doar cel mai puternic, dar și rapid Porsche din istorie.
Pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h sunt necesare 3,5 secunde. Elementele aerodinamice și componentele speciale ale mașinii sunt foarte asemănătoare cu cele utilizate în diverse discipline automobilistice de viteză.
Motorul de 3,6 litri cu 6 cilindri vine cu 90 CP în plus față GT2 și în ciuda acestui ”bagaj” suplimentar de putere consumul mediu este redus cu 5%.
Potrivit producătorului acesta este de numai 11,9 litri/100 km, cifre care permit noului GT2 RS să își atribuie titlul de lider în domeniul eficienței pe linie de mașini sport.